Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp
17 stații inteligente vor fi amplasate pe Strada București, imediat după finalizarea modernizării infrastructurii rutiere, anunță primarul municipiului Călărași, Marius Dulce. Stațiile sunt deja achiziționate și așteaptă să fie instalate. Ele sunt dotate cu zonă acoperită de așteptare, bănci moderne, Wi-Fi și USB pentru încărcarea dispozitivelor electronice în timpul de așteptare.
„Sunt receptiv la toate reacțiile dumneavoastră! Acest lucru arată că ne pasă de oraș, de procesul de reabilitare prin care trece și de faptul că pentru prima dată, după mulți ani, se întâmplă lucruri bune în Călărași. Acolo unde sunt probleme, vă informez că se vor lua măsurile care se impun”, a scris primarul pe o rețea de socializare.
Datorită numeroaselor solicitări pe care le-a primit din partea cetățenilor, administrația mai ia în calcul și înființarea unei rute de transport public local către Gara Călărași, dar și amenajarea unor stații intermediare acolo unde distanța între ele este prea mare.
În februarie, Marius Dulce a anunțat că 36 de stații vor fi modernizate pe liniile 2 și 3 ale transportului public de călători, printr-un proiect de 2,7 de milioane de euro finanțat prin Programul Operațional Regional. Stațiile de pe linia 1 vor fi modernizate prin proiectul de modernizare și reabilitare ce vizează Strada București și Prelungirea București.