Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 4°C | Anul XI Nr. 549

Știri

10 tineri au adus României locul 1 la Campionatul European de Securitate Cibernetică din acest an

Published

on

FELICITĂRI! ROMÂNIA A CÂŞTIGAT CAMPIONATUL EUROPEAN DE SECURITATE CIBERNETICĂ 2019

După ce s-a clasat de două ori consecutiv pe locul 2 la Campionatul European, în 2016 şi 2017, Team Romania reuşeşte să cucerească titlul european, chiar la Bucureşti. Medalia de argint a revenit echipei Italiei, iar pe ultima treaptă a podiumului s-a poziţionat Team Austria. Clasamentul complet al competiţiei poate fi consultat pe site-ul ecsc.eu.

Între 9 şi 11 octombrie 2019, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, a avut loc cea de-a şasea ediţie a Campionatului European de Securitate Cibernetică (ECSC 2019). Evenimentul, susţinut la nivel european de ENISA (European Union Agency for Cyberecurity), a fost organizat în premieră de România, prin intermediul CERT-RO, ANSSI şi Centrul Naţional Cyberint din cadrul SRI, potrivit unui comunicat de presă.

Pentru etapa finală a ECSC2019 de la Bucureşti, coordonator tehnic al competiţiei a fost Bitsentinel, care, împreună cu certSIGN, a creat challenge-urile pentru această ediţie. De asemenea, antrenor al echipei României a fost desemnat Ioan Constantin, de la Orange România. Partenerii din organizarea ECSC 2019 au asigurat totodată premiile acordate echipelor clasate pe primele 3 locuri.

Competiţia face parte din Planul de Acţiune pentru Implementarea Strategiei de Securitate Cibernetică a Uniunii Europene (UE) şi a adus laolaltă aproximativ 200 de pasionaţi de cybersecurity sub 25 de ani, din 20 de ţări (state membre ale UE sau EFTA), pentru a-şi dovedi abilităţile în domenii precum securitate web şi mobilă, puzzle-uri crypto, inginerie inversă, forensic, programare, securitate Linux/Windows/macOS, securitate dispozitive mobile/IoT, escape room sau chiar public speaking.

Pe lângă provocările tehnice, membrii din cadrul fiecărei echipe participante au susţinut prezentări inspirate din puzzle-urile primite în cadrul competiţiei, în faţa unui juriu compus din cinci experţi în domeniul securităţii cibernetice. Notarea acestor prezentări s-a regăsit în punctajul final al fiecărei echipe.

Advertisement

Cu fiecare ediţie, evenimentul creşte ca dimensiune şi maturitate. La ECSC 2019 au participat în premieră echipele Olandei, Portugaliei şi Luxemburgului, iar pentru ECSC 2020 se ia în calcul participarea unor echipe invitate, din afara Europei.

Ţările care au aliniat echipe la startul competiţiei de la Bucureşti au fost: Austria, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Elveţia, Irlanda, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Spania, Portugalia şi Marea Britanie. În acelaşi timp, două ţări – Finlanda şi Malta – au fost prezente pe post de observatori ai competiţiei.

Campionatul European de Securitate Cibernetică este deopotrivă o oportunitate de cooperare între mediul public şi cel privat. Atât competiţia organizată la nivel naţional, care a presupus 3 etape de preselecţie a lotului care urma să reprezinte România (faza online şi alte 2 bootcamp-uri), precum şi faza finală a ECSC 2019, au fost susţinute şi sponsorizate de către Orange, Bit Sentinel, certSIGN, Microsoft, CISCO, Palo Alto, eMAG, Clico, Cybertas, precum şi de partenerii media Agerpres şi Digi24.

Peste 300 de tineri s-au înscris pentru a face parte din Team Romania, la faza iniţială de preselecţie, care s-a desfăşurat online, între 6 şi 7 aprilie. În urma acestei probe, 36 de tineri au intrat în primul bootcamp de pregătire, desfăşurat în luna iulie, la Bran.

Ulterior, pentru cel de-al doilea bootcamp, din luna septembrie, au rămas cei mai buni 15 tineri, din care s-a stabilit actuala componenţă a Team Romania: Robert Vulpe (căpitan), Robert Dobre, Dragoş Albăstroiu, Ioan Dragomir, Mihai Dăncăescu, Cristian Done, Matei Bădănoiu, Alexandru Top, Tudor Moga şi Mihai Cioată.

Advertisement

Campionatul European de Securitate Cibernetică de anul viitor va avea loc la Viena. În acelaşi timp, calendarul ECSC mai cuprinde organizarea concursului în Cehia, la Praga – în 2021, Norvegia (2022) şi Italia (2023).

sursa: adevăruldeazi.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Horoscop săptămânal 6 -12 februarie

Published

on

Săptămâna 6-12 februarie 2026: 6-8 februarie lent și introspectiv, 9-10 februarie vârf de energie și decizii, 11-12 februarie claritate și detașare.

Berbec (21 martie – 19 aprilie) Săptămâna îți aduce un val puternic de motivație între 9-10 februarie, ideal pentru a porni proiecte noi. La job poți primi responsabilități suplimentare care îți testează capacitatea de lider, dar îți oferă și vizibilitate. În plan personal, fii atent la impulsuri și acordă timp pentru discuții calme cu cei dragi. Spre 11-12 februarie, o perspectivă nouă îți clarifică obiectivele pe termen lung.

Taur (20 aprilie – 20 mai) Stabilitatea financiară devine prioritară. 11-12 februarie poți lua o decizie importantă legată de investiții sau cheltuieli mari. Până atunci, concentrează-te pe economisire și organizare. Relațiile sunt calme, dar sincere.

Gemeni (21 mai – 20 iunie) Comunicarea e la maxim 9-10 februarie – discuții importante în cuplu sau la job. Vorbești mult, dar ascultă dublu ca să nu apară neînțelegeri. Spre sfârșit de săptămână îți clarifici prioritățile.

Advertisement



Rac (21 iunie – 22 iulie) Primele zile (6-8) te retragi și analizezi. Apoi, 9-10 februarie, proiecte vechi revin în prim-plan și aduc succes. Familie și casă cer atenție – rezolvă cu răbdare.

Leu (23 iulie – 22 august) 9-10 februarie strălucești social și primești recunoaștere. Atenție la orgoliu în ultimele zile – 11-12 februarie e bine să fii mai modest și să asculți feedback-ul.

Fecioară (23 august – 22 septembrie) Până pe 10 februarie organizezi detaliile. 11-12 februarie cariera face un salt vizibil – o propunere sau o promovare e posibilă. Rămâi precis și profesionist.

Balanță (23 septembrie – 22 octombrie) 9-10 februarie călătorii scurte sau studii aduc oportunități. Diplomația ta e armă puternică toată săptămâna. Evită să promiți mai mult decât poți livra.

Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie) Intimitate și resurse comune domină 9-10 februarie. 11-12 februarie simți o transformare interioară profundă – renunți la ceva vechi și te eliberezi.

Advertisement



Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie) Relația sau un parteneriat important ajunge la un moment decisiv 9-10 februarie. Restul săptămânii îți dorești libertate – respectă-ți spațiul și pe al celuilalt.

Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie) Muncă intensă 6-8 februarie, apoi 9-10 rezultatele apar clar. Efortul tău e răsplătit – fii pregătit să preiei mai multă responsabilitate.

Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie) Creativitate și flirt la maxim 9-10 februarie. 11-12 februarie îți clarifici ce vrei cu adevărat pe plan personal – momente de revelație puternice.

Pești (19 februarie – 20 martie) 6-8 februarie casă și familie cer atenție – posibilă mutare sau reamenajare. 9-10 februarie energia creativă explodează – folosește-o în proiecte artistice sau personale.

Advertisement



Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Avocata Adriana Georgescu, acuzată de luare de mită, plasată în arest la domiciliu

Published

on

Cazul Adrianei Georgescu, avocată cu ani de experiență în sala de judecată, a devenit subiect de discuție la nivel național după ce procurorii au formulat acuzații grave de luare de mită. Ancheta, declanșată în urma unor sesizări și interceptări, a scos la iveală suspiciuni privind modul în care aceasta ar fi negociat sume de bani pentru a influența soluționarea unui dosar aflat pe rolul instanței.

După o zi întreagă de audieri, în care au fost analizate probe, declarații și circumstanțe, judecătorul de drepturi și libertăți a decis plasarea Adrianei Georgescu în arest la domiciliu. Măsura, valabilă pentru o perioadă stabilită de instanță, a fost justificată prin necesitatea de a preveni orice încercare de influențare a martorilor sau de alterare a probelor.

În motivarea deciziei, instanța a subliniat că, deși avocata beneficiază de prezumția de nevinovăție, indiciile existente sunt suficient de puternice pentru a impune o măsură restrictivă. Ancheta continuă, iar procurorii încearcă să stabilească exact traseul banilor, modul în care ar fi fost purtate discuțiile și dacă în această schemă ar mai fi implicate și alte persoane.

Cazul a reaprins discuțiile despre integritatea profesiei de avocat și despre responsabilitatea celor care ar trebui să apere legea. În mediul juridic, reacțiile sunt împărțite: unii consideră că astfel de situații afectează grav încrederea publicului în sistemul de justiție, în timp ce alții atrag atenția că presiunea mediatică nu trebuie să influențeze mersul anchetei.

Pentru moment, Adriana Georgescu rămâne în arest la domiciliu, având obligația de a respecta cu strictețe toate restricțiile impuse de instanță. Urmează să fie analizate noi probe, iar evoluția dosarului va clarifica dacă acuzațiile se confirmă sau dacă avocata va reuși să își demonstreze nevinovăția.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Cinema 2D/3D Călărași propune filme pentru toate vârstele în luna februarie

Published

on

cinema calarasi

Cinematograful 2D/3D din Călărași vine cu o ofertă variată de filme pentru publicul de toate vârstele, în perioadele 6–12 februarie și 13–19 februarie 2026, potrivit programului anunțat de Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași.

Filmele din perioada 6–12 februarie

Cei mici și familiile sunt invitați să urmărească animația „Spre Nord” (2D), programată în zilele de 30 ianuarie și 6 februarie de la ora 12:30, precum și în perioada 31 ianuarie – 1 februarie și 7 – 8 februarie, la orele 10:00 și 12:30.

Pentru publicul adult, cinematograful propune comedia românească „Băieți de oraș” (2D), difuzată între 6 și 8 februarie, de la ora 17:00, precum și între 10 și 12 februarie, la aceeași oră.

Tot în această perioadă, filmul de acțiune „Protectorul” (2D) va rula între 6 și 8 februarie, de la ora 20:00, și între 10 și 12 februarie, la aceeași oră.

Advertisement



Filmele din perioada 13–19 februarie

În a doua parte a lunii februarie, cei mici vor putea urmări animația „Charlie, câinele minune” (2D, variantă dublată), programată în zilele de 13 și 20 februarie, de la ora 12:30, precum și în weekendurile 14–15 februarie și 21–22 februarie, de la orele 10:00 și 12:30.

Pentru iubitorii de film romantic, cinematograful propune producția „La răscruce de vânturi” (2D), difuzată între 13 și 15 februarie, de la ora 17:00, și între 17 și 19 februarie, la aceeași oră.

Publicul pasionat de thriller și mister va putea urmări filmul „Sunetul morții” (2D), programat între 13 și 15 februarie, de la ora 20:00, precum și între 17 și 19 februarie, la aceeași oră.

Tarife și program casierie

Prețul biletelor este de 16,50 lei pentru copii, elevi, studenți și pensionari și de 22 de lei pentru persoanele peste 14 ani care nu beneficiază de reduceri. Pentru proiecțiile 3D, ochelarii costă 11 lei.

Pentru perioada 13–19 februarie, tarifele sunt de 15 lei pentru copii, elevi, studenți și pensionari și 20 de lei pentru celelalte categorii de spectatori. Ochelarii pentru proiecțiile 3D costă 10 lei.

Advertisement



Biletele pot fi achiziționate de la casieria cinematografului, deschisă de marți până vineri între orele 12:00–20:00, iar sâmbăta și duminica între 9:00–20:00. Luni, cinematograful este închis.

Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0242.312.800, pe pagina de Facebook a Cinematografului 2D/3D Călărași sau pe site-ul www.culturalcl.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading