Connect with us

Știri

VIDEO. Vasile Matei: “Noul sediu al primăriei este executat în proporție de 60%”

Published

on

Activitatea administrației locale din comuna Grădiștea este intensă. Edilul social-democrat, Vasile Matei, și-a propus pentru prima parte a acestui an să rezolve problema trotuarelor din satele Rasa și Cunești, lucru pe care l-a reușit. Lista proiectelor pentru dezvotlarea comunei este mare, însă nu se vorbeștea prea mult pentru că munca este mai apreciată când e văzută, nu lăudată, spune primarul Matei. Sediul primăriei, un proiect demarat de fosta administrație, continuat de actuala. O clădire impresionantă, modernă, gândită pentru nevoile populației.

Vasile Matei, primarul comunei Grădiștea: Noul sediu este executat în proporție de 60%. Urmează să turnăm a doua placă și sperăm ca în iarnă să finisăm interioarele și cel târziu în vara viitoare să ne mutăm. Lucrările au început acum un an și jumătate, dar se lucrează bine, s-a lucrat tot timpul.

https://youtu.be/ce6-Ai-k8sY

– Compartimentarea cum a fost gândită?
Vasile Matei: A fost gândită bine, dar o să avem probleme că e cam mare. Pentru o comunitate ca a noastră e cam măricică.

– E un proiect lăsat de fosta administrație?
Este lăsat de fosta administrație, da. S-a făcut proiectul de vechea administrație, noi continuăm. Lucrările merg foarte bine. E o lucrare bună.

Advertisement

– Care este valoarea investiției?
Vasile Matei: Valoarea totală a investiție nu o știm acum, este finanțată prin Compania Națională de Investiții (CNI). Noi decât la recepția finală o să participăm, atunci o să știm cât valorează până la urmă această investiție.
Clădirea nouă e total diferită. În clădirea veche erau două compartimente în același birou, chiar și trei compartimente. Acum fiecare compartiment o să fie în birou separat, unde cetățeanul se prezintă pe fiecare domeniu. E o modernizare foarte importantă benefică și pentru cetățeni, pentru că nu mai umblă din birou în birou.

– Ce ne puteți spune despre alte proiecte pe care le-ați finalizat?
Vasile Matei: Am finalizat stadionul de fotbal, tot de vechea administrație început. Noi acum avem depuse pe Anghel Saligny 3 proiecte – canalizare, să terminăm satul Grădiștea și o parte din Cunești, asfaltare pentru refacerea străzilor unde s-a făcut deja canalizare și asfaltare după noua canalizare. Nu mai putem să depunem proiecte pentru asfaltare dacă nu avem canalizare, cum e și normal.

– De când ați predat mandatul de primar și până în momentul de față, câți kilometri de asfalt au fost turnați?
Vasile Matei: S-a finalizat un proiect vechi de aproximativ 3 kilometri, chiar acum două sau trei săptămâni. S-a terminat asfaltare pe satul Grădiștea, mai avem stația de epurare. Se lucrează, iar în 2-3 luni va fi gata și acolo. La primăvară vom da și canalizarea în folosință.

– Pentru anul 2022 care va fi cea mai mare ambiție?
Vasile Matei: Să potabilizăm apa din satul Grădiștea. Aici este o problemă, pentru că apa de la puț, de la bazin, pleacă potabilă, dar avem probleme pe rețea. Avem porțiuni din rețeaua veche făcută cred că de 30-40 de ani, pe timpul CAP-ului. Sunt niște tronsoane scurte care ne strică toată apa potabilă pe care o pompăm.
Avem societatea primăriei care se ocupă de furnizarea serviciilor de apă-canal, a consiliului local – SC Satul Nou cu licență. În toată comuna Grădiștea avem puțuri și bazine care funcționează non-stop.
Proiectul de gaze s-a depus în luna decembrie prin finanțare POIM. Am primit acum două săptămâni rezultatul că este eligibil. Nu am anunțat deocamdată, noi vrem să anunțăm atunci când știm ceva concret. E o diferență între a fi eligibil și a fi finanțat. Poți să fii eligibil fără finanțare, depinde de punctaj. Noi nu avem punctaj maxim deoarece avem un număr mic de gospodării. Deocamdată noi am depus pe UAT-ul nostru. Din toate discuțiile pe care le-am purtat, avem șanse mari de câștig din punct de vedere individual.
Dacă nu poate fi finanțabil, am vorbit cu colegii de la Independența și Ciocănești să facem un parteneriat pentru a depune acest proiect de alimentare cu gaze pe parteneriat. Împreună putem avea punctaj maxim, dar s-ar putea să-l câștigăm singuri. Ar fi cel mai benefic pentru o comunitate.

– Pentru sezonul rece cum v-ați pregătit?
Vasile Matei: Avem utilajele primăriei în caz de ceva zăpadă, avem și partenerii noștri, societățile agricole care ne-au ajutat de fiecare dată, avem procurat aproape 20 de tone de nisip cu sare în caz de polei. N-au fost probleme niciodată la noi din această cauză. Atunci când avem nevoie avem ajutoare.

– Ce le-ați transmite cetățenilor?
Vasile Matei: Primăria, cel puțin de când sunt eu primar, totdeauna a fost cât mai operativă în ceea ce privește cetățenii. Poate mai sunt nemulțumiți, n-am putut niciodată să rezolvăm toate problemele, dar sunt bineveniți acum în vechiul sediu, iar la anul și în noua clădire.

Advertisement

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Legea păcănelelor, promulgată. Sălile de jocuri de noroc, interzise în localitățile mici

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care scoate sălile de jocuri de noroc în afara localităților cu mai puțin de 15.000 de locuitori. 

Administrația Prezidențială a informat că președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 17 aprilie 2024, Decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009.

PRO TV: Strigăt disperat al împătimiților de păcănele: “Să nu le scoată! Unde ni se mai duc banii?”. Când va intra legea în vigoare

“Documentul prevede că în mai puțin de două săptămâni toate aparatele de jocuri de noroc din localitațile care au sub 15.000 de persoane, trebuie să dispară. Unii își mai încearcă norocul în sălile din comune, până când se vor închide.

Comuna Iara din județul Cluj are aproape 4.000 de locuitori. Din trei baruri, în două mai găsim încă aparate de joc. Mircea Crișan are 73 de ani și, spune el, joacă la păcănele de peste un sfert de secol. Acum, odată cu eliminarea sălilor de jocuri din orașele mici, mulți își mai încearcă norocul cat mai au timp.” – precizează protv.ro

Advertisement

Continue Reading

Știri

Nelu Adamescu (PSD) și-a oficializat candidatura pentru alegerile locale din 2024 pentru Primăria Borcea

Published

on

Astăzi, într-un gest ce marchează începutul unei competiții electorale incitante, Nelu Adamescu, reprezentantul Partidului Social Democrat (PSD), și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar al comunei Borcea din județul Călărași. Cu o prezență impresionantă la sediul Biroului Electoral de Circumscripție, Nelu Adamescu a fost însoțit de susținători și membri ai echipei sale de campanie. În fața reprezentanților instituției, Adamescu a prezentat documentele necesare pentru a-și oficializa participarea în cursa electorală.

Candidatul PSD a subliniat principalele direcții ale programului său electoral, axat pe dezvoltarea infrastructurii locale, creșterea calității vieții în comunitate și promovarea inițiativelor care să stimuleze economia locală și să ofere oportunități pentru tineri. În plus, Adamescu a evidențiat importanța transparenței și dialogului deschis între administrație și cetățeni, pledând pentru o guvernare participativă și responsabilă.

Această mișcare politică vine într-un moment important pentru comuna Borcea, care se confruntă cu diverse provocări și oportunități în calea sa spre progres și dezvoltare durabilă. Prin urmare, alegerile locale din 9 iunie 2024 vor reprezenta un moment de cotitură în direcția viitoare a comunității.

Într-o atmosferă plină de entuziasm și susținere din partea cetățenilor și a echipei sale de campanie, Nelu Adamescu a prezentat documentele necesare la sediul Biroului Electoral de Circumscripție. Adamescu a evidențiat prioritățile sale pentru comuna Borcea, axate pe rezolvarea problemelor fierbinți cu care se confruntă locuitorii.

Printre principalele direcții ale programului său electoral se numără:

Advertisement
  1. Construirea unui centru medical modern și bine echipat, pentru a asigura accesul la servicii medicale de calitate în comunitatea rurală, o necesitate vitală ignorată până acum.
  2. Amenajarea și modernizarea locurilor de joacă pentru copii, pentru a oferi un mediu sigur și adecvat pentru dezvoltarea lor fizică și socială.
  3. Rezolvarea crizei de apă potabilă din localitate, prin investiții în infrastructură și modernizarea rețelelor de alimentare cu apă, o problemă gravă lăsată în umbră de administrația liberală.
  4. Abordarea responsabilă a problemei câinilor fără stăpân, prin implementarea unor programe de sterilizare și adopție.

În contrast cu promisiunile neîndeplinite ale primarului actual, care a propus soluții superficiale precum construirea unor așa-zise fabrici de pâine și croitorii pentru a rezolva criza locurilor de muncă, Nelu Adamescu aduce o viziune realistă și pragmatică pentru dezvoltarea comunei Borcea.

Continue Reading

Știri

PPC blue, noua aplicație pentru telefonul mobil, destinată șoferilor de mașini electrice

Published

on

București – PPC Blue, compania din cadrul grupului PPC în România care activează pe segmentul mobilității electrice, lansează aplicația mobilă cu același nume, ca parte a procesului etapizat de rebranding. Recent au fost anunțate noul nume al brandului – PPC blue, identitatea sa vizuală, precum și website-ul dedicat www.ppcblue.ro.

Șoferii de vehicule electrice care foloseau înainte aplicația Enel X Way au primit notificări prin care sunt invitați să își instaleze noua aplicație PPC blue, din AppStore sau Google Play. După acest pas, contul de client din aplicația Enel X Way va fi migrat automat către noua aplicație. Toate avantajele obținute anterior se păstrează, însă utilizatorii trebuie să urmeze procesul de resetare parolă, să accepte termenii și condițiile de utilizare și să adauge un card bancar.

Din aplicația mobilă PPC blue poate fi vizualizată disponibilitatea stațiilor de încărcare și pot fi selectate abonamentele preferate de fiecare utilizator. Prin intermediul aplicației utilizatorii își pot acum organiza călătoriile și utiliza atât stațiile de încărcare PPC blue din România cât și din Grecia.

Condițiile de utilizare ale serviciilor, precum și tarifele nu sunt modificate ca urmare a schimbării identității vizuale, însă denumirile abonamentelor sunt modificate astfel: Basic X devine PPC blueLite (60 kW incluși), Premium X devine PPC bluePlus (120 kW incluși). În plus portofoliul de produse se extinde cu un produs nou PPC blueMax (200 kW incluși). Clienții își pot încărca vehiculele electrice în aceleași puncte din rețeaua cu care sunt familiarizați, iar în perioada următoare, fiecare punct de încărcare din portofoliul companiei va fi marcat cu noul logo PPC blue și va fi adaptat noii indentități vizuale.

Clienții cu un card RFID fizic sau virtual activ vor primi un nou card fizic PPC blue. Pentru înlocuirea acestuia, clienții vor fi contactați de agenții din call-center pentru a colecta preferințele pentru adresa de livrare a noului card.

Advertisement

Întrebări cu privire la abonamentele PPC blue pot fi adresate la numărul 0800.801.158 sau în scris la helpdesk.blue.ro@ppcgroup.com.

Sub brandul PPC blue operează circa 500 de puncte de încărcare în 63 de localități, cu o putere totală instalată de peste 10.000 kW și oferă soluții integrate de mobilitate electrică clienților rezidențiali, companiilor și instituțiilor publice din întreaga țară.

PPC blue instalează în România infrastructură de încărcare în centre comerciale, supermarketuri, restaurante și hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de mașini electrice, precum și în spațiile publice puse la dispoziție de municipalități interesate de îmbunătățirea calității aerului prin încurajarea mobilității electrice.

PPC Blue România este parte a Grupului PPC, cu o tradiție de peste 70 de ani în Grecia, lider în domeniul energiei în Europa de Sud-Est, care și-a făcut un angajament din dezvoltarea durabilă și protecția mediului prin promovarea surselor de energie curată. Mobilitatea electrică joacă un rol central în această viziune pentru viitor. DEI Blue, compania dedicată mobilității electrice lansată de PPC în 2021 în Grecia, și-a făcut deja un nume prin serviciile de e-mobilitate furnizate persoanelor fizice, companiilor și administrației publice din întreaga Grecie. Obiectivul de a deveni cel mai important jucător pe noua piață a mobilității electrice din regiune, prin realizarea unor investiții semnificative pentru dezvoltarea, gestionarea și operarea celei mai extinse rețele de încărcare a mașinilor electrice și prin furnizarea de servicii inovatoare, descrie planul ambițios al PPC. În România, PPC blue operează circa 500 de puncte de încărcare în 63 de localități, cu o putere totală instalată de peste 10.000 kW.

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate