Connect with us

Știri

Un șofer din Călărași a fost prins de polițiști sub influența substanțelor psihoactive

Published

on

În perioada 15 – 21 iunie a.c., a fost planificată desfășurarea acțiunii „Alcohol & Drugs” destinată combaterii conducerii autovehiculelor de către persoanele aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, în conformitate cu Programul Operațiunilor Europene 2020 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (T.I.S.P.O.L.).

În cadrul acţiunii, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au verificat conducătorii de autovehicule şi au aplicat sancțiuni la regimul rutier.

În urma verificărilor, polițiștii au întocmit și dosare penale pentru conducătorii auto care au condus sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Astfel, la data de 19 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Călărași au depistat un bărbat în vârstă de 32 de ani, în timp ce conducea un autovehicul pe str. Mușețelului din Călărași sub influența substanțelor psihoactive.

În urma testării cu aparatul Drugtest, a ieșit pozitiv pentru următoarele substanțe : COC, OPI, THC 5 și MTD.

Advertisement

Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge și urină.

Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Mii de vizitatori la Grădina Zoologică din Călărași, în Săptămâna Verde! Cei de la ZOO așteaptă un număr și mai mare de oameni la Festivalul de Paște

Published

on

By

Zilele acestea, Grădina Zoologică din Călărași a fost plină de mici vizitatori, dornici să învețe diverse aspecte despre animale, dar despre și protejarea mediului înconjurător, pe care îl împărțim cu toții. Cei de la ZOO i-au primit cu căldură pe elevi, iar, cu ocazia Paștelui, aceștia așteaptă un număr și mai mare de vizitatori, întrucât vor găzdui un festival de amploare.

Multiple școli au ales să desfășoare Săptămâna Verde în perioada de dinaintea Sărbătorilor Pascale, iar un punct de interes al elevilor din Călărași și din județele învecinate (București, Constanța și Ialomița) este reprezentat de Grădina Zoologică din orașul nostru.

„Săptămâna Verde” este un proiect derulat la nivel național și are ca scop educarea elevilor în scopul înțelegerii problemelor mediului înconjurător și al protejării lui.

Reprezentanții Grădinii Zoologice Călărași se bucură că mii de elevi au venit în vizită, cu ocazia Săptămânii Verzi:

„Toate aleile grădinii, toată săptămâna aceasta, au fost pline. (…) Ieri am avut peste 1.000 de copii prezenți aici. În perioada aceasta asta este marja de prezență a copiilor la ZOO. 

Advertisement

Grădina Zoologică este un loc frumos, despre natură, avem exemplare pe care multe grădini zoologice din țară nu le au și este un loc în care copiii pot învăța foarte multe”.

Ce eveniment se pregătește la Grădina Zoologică din Călărași

Grădina Zoologică va avea porțile deschise chiar și pe 6 mai, în a doua zi de Paște, întrucât va desfășura un amplu festival, dedicat cetățenilor.

Sub deviza „Stai la masă cu o faptă bună!”, comunitatea este invitată să se alăture unei inițiative menite să aducă bucurie și sprijin acolo unde este mai multă nevoie.

Anul acesta, Grădina Zoologică Călărași nu se limitează doar la organizarea vânătorii de ouă tradiționale. În schimb, s-a angajat într-o colaborare strânsă cu Primăria Municipiului Călărași și alte organizații locale precum Sidepol, Crucea Roșie Călărași, TEXAS Bar-B-Q, Jandarmeria Călărași și voluntarii de la Liceul Teoretic Mihai Eminescu Călărași pentru a crea un eveniment memorabil, plin de activități și semnificații.

Sub umbrela campaniei „Stai la masă cu o faptă bună!”, participanții sunt încurajați să se implice într-un gest caritabil simplu, dar profund: donația pentru copiii din familii defavorizate. Prin mecanismul inovator al „Meniului în așteptare”, fiecare contribuție la urnele pregătite de Crucea Roșie Călărași va fi transformată în meniuri hrănitoare pentru cei care au nevoie.

Festivalul va fi mai mult decât o simplă sărbătoare de Paște. Atelierele de creație, de cercetași și de prim-ajutor, demonstrațiile echipei de intervenție ale poliției și jandarmeriei, precum și alte surprize și concursuri vor crea o atmosferă plină de bucurie și solidaritate pentru toți participanții.

Advertisement

Cu premii oferite de partenerii evenimentului, inclusiv materiale de la RogerDesign și librăria Arienta, vouchere pentru acces gratuit la Grădina Zoologică, abonamente la bazinul de înot pentru copii și multe altele, fiecare vizitator va avea ocazia să se bucure de experiențe unice și să facă parte dintr-un gest caritabil cu impact real.

Astfel, pe 6 Mai 2024, de la 10:00 la 14:00, Grădina Zoologică din Călărași devine gazda unui festival de Paște cu adevărat special, unde comunitatea se poate bucura nu doar de tradițiile sărbătorii, ci și de oportunitatea de a face o diferență în viețile celor aflați în nevoie.

Continue Reading

Știri

Dumitru Coarnă susține candidații partidului PUSL

Published

on

Deputatul călărăşean,  Dumitru Coarnă susține candidații PUSL pentru alegerile locale din 9 iunie de anul acesta. Coarnă este un susținător al partidului condus de Cristian Popescu Piedone.

„Împreună cu echipa PUSL Călărași, am depus astăzi, 21 aprilie 2024, candidatura colegei mele, Liliana Sandu, pentru funcția de primar al comunei Frumușani, județul Călărași”, a anunțat Dumitru Coarnă.

Continue Reading

Breaking News

VIDEO. Este cod galben de furtună și ploi torențiale în mai multe localități călărășene

Published

on

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași a emis o alertă de Cod Galben de furtună pentru mai multe localități din zonă.

Conform avertizării, se preconizează frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula peste 25 de litri pe metru pătrat, grindină de mici dimensiuni și intensificări ale vântului.

Localitățile vizate de această avertizare sunt: Modelu, Roșeti, Perișoru, Jegalia, Unirea, Ștefan cel Mare și Dichiseni. Intervalul de valabilitate este stabilit pentru data de 25 aprilie 2024, între orele 17:05 și 18:00.

Continue Reading

Cele mai vizualizate