Connect with us

Administrație

Samoilă: “Munca de partid trebuie și făcută, nu mimată!”

Published

on

Organizația județeană a PSD Călărași a intrat în febra alegerilor interne. Ion Samoilă, secretarul executiv al partidului a vorbit în cadrul conferinței de presă susținută astăzi la sediul formațiunii politice despre cele mai importante aspecte care țin de organizarea acestor alegeri. 

Samoilă a punctat la începutul conferinței faptul că, în mai multe localități călărășene au fost stabilite deja noile conduceri.

“Aș începe prin a vă informa despre chestiunea cea mai importantă pentru organizația județeană PSD Călărași – în cadrul Biroului Național din 6 iulie s-a decis demararea și organizarea de adunări generale și conferințe județene de alegeri în cadrul tuturor organizațiilor teritoriale ale PSD. La nivel local, dar și la nivel național, un congres care să fie conform statutului și să urmărească alegerile de la organizațiile de bază intrinsec cu conferințe județene, ulterior cu evocarea unui congres, nu s-a mai întâmplat de ceva vreme la PSD. Au tot fost conduceri interimare și la nivel național și la nivel local. După cum știți, chiar la noi în județ, înainte de alegerile din 2020, au fost mulți care au venit să candideze pentru PSD la alegerile locale și a mers într-un interimat. Este momentul să facem alegem conduceri locale, municipale și județene prin vot, așa cum se face. În data de 14, după chemarea de la Biroul Național, am așteptat să primim ghidurile pentru desfășurarea Adunărilor Generale și Conferințelor Județene. Am primit aceste ghiduri și am convocat un birou politic județean în care am prezentat hotărârea care s-a luat la nivel național și în acel comitet, printre alte discuții, am aprobat calendarul de alegeri. Am aprobat componența birourilor locale, structurate pe două componente: cei care au câștigat alegerile și au performat o să aibă o conducere, conform statului, la nivel maxim și cei care nu au performat și nu au câștigat o să aibă o conducere mai restrânsă, urmând ca în perioada imediat următoare să facem niște upgradări, asta în funcție de cum o să închidem această acțiune de alegeri.

ALEGERILE PSD, ÎN DOUĂ ETAPE

Această campanie de alegeri la nivel național o să fie structurată în două etape. Prima – în organizațiile județene unde PSD a câștigat alegerile locale, o să se desfășoare alegeri începând de la organizațiile de lângă secția de votare, încheindu-se cu conferința județeană și bineînțeles cu desemnarea candidaților la congres. În județele unde organizațiile județene nu au câștigat alegerile locale, o să aibă un calendar separat, adică o să se desfășoare concomitent, dar doar la nivel local, urmând ca Biroul Permanent Național, printr-o altă decizie, să facă un calendar separat pentru organizațiile care nu au câștigat alegerile din 2020.

Ca și candidat vreau să vă anunț că noi deja am început acțiunea cu Adunările Generale. Deja am avut alegeri și am participat la Cuza Vodă, Ștefan Vodă, Dragoș Vodă, Unirea, Jegălia, Borcea, Dragalina, Ștefan cel Mare. Astăzi urmează Dichiseni și Roseți, iar în fiecare zi avem 2-3 adunări generale care au fost programate.

Advertisement

CALENDARUL POLITIC, ÎN LINIE DREAPTĂ

“Am propus, și urmează să primim și confirmarea, la organizația municipală Oltenița data de 4 septembrie pentru conferință, 7 septembrie pentru organizația municipală Călărași, 14 septembrie pentru conferința județeană. Pentru conferința județeană, cu siguranță, este un termen pe care noi l-am propus și în funcție de agenda conducerii și-au exprimat dorința de a participa, dar așteptăm confirmarea. Noi intenționăm, și prin calendarul aprobat, am propus ca până la sfârșitul lunii august să ținem adunările generale în toate organizațiile locale, timp în care am propus am propus și am și aprobat, în afară de componența birourilor, am stabilit și, conform unor algoritmi, numărul delegațiilor care să fie aprobate în adunările locale pentru conferința județeană. Aici am ținut cont de numărul de locuitori, de numărul de membrii din partid, dar și de rezultatul alegerilor la localele din 2020. În urma unui calcul, noi ne-am propus să ținem conferința județeană cu un număr de 550 de delegați, și în funcție de rezultate fiecare o să aibă nume de reprezentare la conferința județeană.
Tot în cadrul acelui birou politic județean, am stabilit ca dată limită de depunere a intențiilor de candidatura la funcțiile din conducere la nivel județean, sfârșitul lunii august.” – a declarat Ion Samoilă, secretarul PSD în conferința de presă.

Administrație

Independența / Gabriel Rădulescu și-a depus candidatura pentru un nou mandat

Published

on

Primarul Gabriel Rădulescu, din comuna Independența, județul Călărași, și-a anunțat intrarea în cursa pentru un nou mandat, la alegerile locale din 9 iunie, printr-o postare pe rețelele de socializare datată 22 aprilie 2024. Acesta, susținut de PSD Călărași, aspiră la continuarea mandatului său în funcția de primar pentru încă patru ani.

Într-o declarație pe o rețea de socializare, primarul Gabriel Rădulescu a subliniat dedicarea sa față de comunitatea locală: “Astăzi mi-am depus oficial candidatura la funcția de primar al comunei Independența. Consider că timp de 4 ani am lucrat în interesul locuitorilor comunei Independența. “Astăzi (n.r. luni, 22 aprilie) mi-am depus oficial candidatura la funcția de primar al comunei Independența. Consider că timp de 4 ani am lucrat în interesul locuitorilor comunei Independența.”, a scris pe contul personal de Facebook tânărul primar care a continuat “Din informațiile mele nu vom fi decât 2 contracandidați la această funcție. Unul cu siguranță e mai bun decât celălalt. Mă bazez pe inteligența și buna credință a alegătorilor.”

Gabriel Rădulescu intră în competiție cu încredere, remarcând că, din informațiile deținute, vor exista doar doi contracandidați pentru funcția de primar, iar el este hotărât să demonstreze că este cel mai bun alegând: “Din informațiile mele nu vom fi decât 2 contracandidați la această funcție. Unul cu siguranță e mai bun decât celălalt.

Este de menționat că în urmă cu aproape patru ani, pe 27 septembrie 2020, Gabriel Rădulescu a câștigat mandatul de primar cu un număr semnificativ de voturi, obținând 885 de voturi, adică 49,05% din totalul voturilor exprimate. Într-o competiție cu alți patru candidați, Rădulescu s-a clasat pe primul loc.

Advertisement
Continue Reading

Administrație

Obiectivele primarului Nicolae Rîjnoveanu pentru mandatul 2024-2028

Published

on

roseti

Primarul Nicolae Râjnoveanu din comuna Roseți se pregătește să ducă mai departe viziunea sa asupra dezvoltării locale, prezentând o serie de proiecte ambițioase pentru mandatul său viitor, care se întinde între 2024 și 2028. Cu cinci obiective finalizate și al șaselea în curs de realizare cu o rată de 90%, primarul evidențiază angajamentul său pentru progresul comunității.

Aceste proiecte, finanțate atât din surse europene, cât și guvernamentale, reprezintă piloni importanți în planurile de dezvoltare ale comunei. Printre acestea se numără finalizarea sălii de sport școlare, implementarea sistemului de distribuție a gazelor naturale – o inițiativă importantă, construirea dispensarului comunal și reabilitarea Grădiniței, ambele finanțate prin intermediul CNI. De asemenea, se propune construirea unui sistem fotovoltaic pentru producția de energie regenerabilă, cu impact semnificativ asupra costurilor, și construirea unei platforme de gunoi de grajd.

Cu un total de 11 proiecte planificate, primarul Râjnoveanu și echipa sa au toate resursele necesare pentru a le implementa în următorii patru ani, având în vedere beneficiile pe care le vor aduce locuitorilor comunei Roseți.

Iată lista completă a proiectelor planificate pentru mandatul 2024-2028:

1. Construirea unei săli de sport școlare în comuna Roseți, satul Roseți, strada C.A. ROSETTI, numărul 101, Județul Călărași;
2. Implementarea unui sistem de distribuție a gazelor naturale în localitatea Roseți, Județul Călărași;
3. Construirea și echiparea Dispensarului Comunal în comuna Roseți, Județul Călărași;
4. Reabilitarea, extinderea și dotarea Grădiniței cu program normal “Elisabeta Rosetti” din comuna Roseți, Județul Călărași;
5. Extinderea rețelei de canalizare menajeră, racordurile la rețeaua de canalizare menajeră și extinderea stației de epurare în comuna Roseți, Județul Călărași;
6. Realizarea branșamentelor pentru apă potabilă și racordurile la canalizare în comuna Roseți, Județul Călărași;
7. Construirea unui sistem fotovoltaic prosumator pentru autoconsum în comuna Roseți, Județul Călărași;
8. Construirea unei platforme de gunoi de grajd;
9. Lucrări de reabilitare și modernizare a rețelei de drumuri publice, amenajarea spațiilor verzi și realizarea a patru sensuri giratorii în comuna Roseți, Județul Călărași;
10. Construirea unei remize pentru utilajele din dotarea Primăriei comunei Roseți, Județul Călărași;
11. Achiziționarea unui microbuz electric pentru elevii din comuna Roseți, Județul Călărași.

Advertisement

Continue Reading

Administrație

Primarul Ionel Tatu își onorează promisiunile. Ce obiective a atins edilul în 2024

Published

on

Primarii din 36 de localități și conducerea CJ Călărași

Primarul comunei Vâlcelele, Ionel Tatu, reușește să-și onoreze promisiunile făcute comunității sale. Cu mandatul aprope dus la final, acesta a transformat localitatea și satele adiacente prin proiecte ambițioase și inovatoare.

Una dintre cele mai notabile realizări ale primarului Tatu este asfaltarea întregii comune și a satelor înconjurătoare, oferind astfel un confort locuitorilor. Cu toate că această inițiativă a necesitat resurse considerabile, primarul a demonstrat că este dedicat îmbunătățirii infrastructurii locale pentru bunăstarea comunității.

Dar angajamentul său nu se oprește aici. Primarul Tatu are în plan reabilitarea căminului cultural, o dorință veche de mai mulți ani a localnicilor. Deși acest proiect a fost întâmpinat cu obstacole precum licitații și inflație a prețurilor materialelor de construcții, primarul rămâne hotărât să-l ducă la bun sfârșit.

În plus, comuna Vâlcelele a fost selectată pentru a primi fonduri destinate extinderii rețelelor de gaze naturale, inclusiv a branșamentelor individuale, și pentru conectarea la rețeaua națională de distribuție a gazelor naturale. Această inițiativă, anunțată de către ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian-Ioan Veștea, și de ministrul energiei, Sebastian-Ioan Burduja, va aduce beneficii semnificative locuitorilor comunei.

În timp ce primarul Tatu se remarcă prin proiectele sale de infrastructură, el nu uită nici de alte aspecte importante ale vieții comunitare. Eforturile sale includ modernizarea infrastructurii locale, digitalizarea și creșterea siguranței în comunitate prin instalarea unor sisteme de supraveghere video cu recunoaștere a numerelor de înmatriculare.

Advertisement

Totodată, gestionarea deșeurilor reprezintă o preocupare majoră pentru primarul Tatu. El propune aducerea de containere pentru colectarea selectivă, în încercarea de a îmbunătăți procesul de gestionare a deșeurilor în comunitate și de a contribui la protejarea mediului înconjurător.

Continue Reading

Cele mai vizualizate