Connect with us

Știri

Roseți/ Nicolae Rîjnoveanu prezintă proiectele demarate și finalizate înainte de începerea anului școlar

Published

on

Alte două proiecte foarte importante pentru comunitatea din Roseți sunt în plină desfășurare. Prioritatea administrației locale consta în sănătate și educație. Primarul PSD Nicolae Rîjnoveanu asigură cetățenii că depune toate eforturile pentru a realiza un dispensar uman modern și o grădiniță cu program prelungit.

Se lucrează din plin în localitate. Școlile sunt pregătite din toate punctele de vedere. Am reabititat tot ce era de lucrat. Gardul de la școala din sector a fost reabilitat și el. Împrejmuirea de la școala din centru s-a rezolvat, asta a fost soluția găsită. Până la urmă, o să reușim să facem să arate într-adevăr așa cum trebuie această școală. Acolo trebuie să executăm și sala de sport, iar o să fie probleme acolo din punctul de vedere al organizării, al curățeniei.

Nu ascund faptul că până acum am avut posibilitatea să acoperim toate lucrările care s-au executat fără a opri vreodată procesul de producție. Am mers în continuare, pentru că avem un grafic de execuție. La școli nu aveam cum să mă opresc. Măsura asta pe care vrea să o ia Guvernul este cea mai mare prostie. Eu îi înțeleg că nu au bani, discutăm și acest aspect. Eu trebuia să continui procesul de învățământ. Două spații din căminul cultural au fost folosite pe post de clasă în această perioadă. Numai eu știu cum am organizat cu șantierul în așa fel încât, când s-a zis „începem școala”, am fost în stare să ne organizăm. La ora actuală, toate cele 5 corpuri de școală sunt pregătite. Vă spun sincer că nu se aștepta nimeni să iasă în felul ăsta. O lucrare bună, cele trei corpuri de școală care au peste 150 de ani arată bine acum. Numai în condițiile astea poți obține performanță. Mă aștept ca și cadrele didactice să se ridice la nivelul așteptărilor noastre. Școala online este o mare greșeală, dar nu am avut ce face. Ca să preîntâmpini acest fenomen de pandemie, a fost nevoie să luăm și aceste măsuri.

Lucrările în execuție trebuie să le ducem la bun sfârșit. Avem un grafic de execuție. Sunt și alte lucrări pe care putem să le începem și să le executăm în condițiile în care ni s-ar reîntoarce banii pe care nu i-am cheltuit cu executanții. Suntem în postura de a avea lucrări privind proiectarea, studii de fezabilitate, sunt anumite lucrări pe care intenționăm să le executăm. Știm foarte bine ce ni s-a cerut de la Guvern și de la forurile superioare, ca noi întotdeauna să fim la curent cu programele pe care le lansează Guvernul și să fim în gară cu documentația tehnică. Dacă a trecut trenul prin gara noastră, noi predăm documentația. Numai în felul ăsta putem avansa. Această tactică cred că este cea mai corectă. Am toată încrederea că oricine ajunge la conducerea țării, trebuie să uite de culoarea politică. Guvernul trebuie să fie imparțial ca toate comunitățile să se dezvolte în același ritm. Din Roseți au plecat voturi pentru Guvernul actual, nu vor fi nemulțumiți acești oameni dacă ei nu vor face ce trebuie? Fiecare votant alege omul, nu alege culoarea.
Guvernul trebuie să înțeleagă că banii pe care nu i-am folosit, vor fi folosiți la alte lucrări. Nu trebuie să stăm degeaba cu mâinile în sân. Trebuie să mergem înainte. Acești bani sunt folosiți în folosul comunității. Sunt necesar pentru că nu putem sta pe loc, mai ales în mediul rural. Cu acel PNDL s-au rezolvat foarte multe probleme în mediul rural. A fost cel mai bun program. S-a dovedit că atunci când vrem să facem treabă, facem. Primarii rezolvă împreună cele mai multe probleme ale localității, împreună cu cetățenii, cu consiliul local, nu ei.
În ce stadiu se află proiectele dumneavoastră? Aveți în plan realizarea unui dispensar uman și o grădiniță cu program prelungit.
La ora actuală sunt puține primării care se pot lăuda cu 150 de preșcolari, noi avem peste. Avem 800 de elevi la nivel de comună. Nu am avut sală de sport până acum. Această activitate se efectua în cadrul unei săli de clasă, acum s-a rezolvat treaba. Nu e normal ca un dispensar pentru 6608 locuitori să-și desfășoare activitatea într-un fost apartament al casei specialistului, pe care eu l-am transformat în apartament pentru specialiști în dispensar uman. În trei luni a fost gata și am putut să ne desfășurăm activitatea, întrucât casa unde era dispensarul și pe care o făcusem dispensar era unicat de aici până la Fetești – cel mai frumos dispensar. Acest dispensar am fost nevoiți să-l restituim la Legea 10.
Mai este proiectul de gaze în care avem foarte mare nădejde pentru că s-ar rezolva foarte multe probleme. Mai avem proiectul de extindere rețea distribuție electrică pentru zona de locuințe pentru tineri. Sperăm ca în toamnă să se definitiveze proiectarea și să putem da locuri de casă oamenilor. Eu am promis că începem în primăvară, dar nu s-a putut fiindcă totul se mișcă foarte greu. Nu ai cum să pui oamenii în posesie cu o suprafață de teren conform puțului, dacă nu au utilitatea asta – energia electrică. Dacă se rezolvă această treabă, începem să acordăm locuri de casă tinerilor. Sunt foarte mulți solicitanți.
Ce alte obiective v-ați propus pentru anul 2021?
Pentru anul 2021 sunt suficiente aceste obiective. Mai sunt câteva proiecte mici pe care o să le realizăm cu veniturile noastre. Am vorbit într-un alt material despre situația postului de poliție din localitate. Ați menționat că nu sunt oameni în post. Sunt solicitări, este un singur om. În continuare rezolv treburile cu oameni proprii. E foarte greu. În timpul pandemiei ne-am mobilizat și am reușit să facem treabă, noi.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Știri

Garda de Mediu Călăraşi are un nou comisar şef

Published

on

Alexandru Vasile este noul comisar șef al Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Călărași. Cu un istoric în domeniu care începe încă din 2012, Alexandru Vasile a ajuns la conducerea Găzii de Mediu Călărași după ce s-a transferat din cadrul Agenției Protecției Mediului din Călărași, poziție de conducere pe care deținut-o în urma concursului susținut în luna decembrire 2021. 

Ultimul comisar șef ajuns la conducerea Comisariatului Județean al Gărzii, Marian Borondel, a reușit performanța de a lucra timp de 3 luni de zile (ianuarie – martie 2022) la Călărași, perioadă în care a reușit, culmea, să identifice nereguli în toate primăriile din județul Călărași.

Garda Naţională de Mediu / Călărași / 13 februarie 2022 (Marian Borondel – control în Sărulești)

Borondel a reușit, alături de Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași să efectueze, în interval de 90 de zile, peste 300 de puncte unde existau sesizări, ori informații privind poluări masive. Au fost aplicate  sancțiuni în valoare de 27 miliarde lei vechi, sesizări penale și sistarea a 10 societăți comerciale unde au fost descoperite abateri grave. Povestea acestui comisar s-a încheiat la sfârșitul lunii martie 2022 când a fost schimbat din funcție. Acum este comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu din București.

Articol: Toate primăriile din județul Călărași, sancționate de Garda de Mediu Călărași

Alexandru Lucian Vasile are 32 de ani și a lucrat, începând cu 2012, ca inginer silvic la firma înființată de tatăl său, Coslo Zinca SRL, unde a devenit ulterior asociat. Din februarie 2020, a fost numit vicepreședinte la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate.

Din martie 2021, Alexandru Vasile a fost lucrat în București, comisar general adjunct al Gărzii de Mediu până la sfârșitul anului.
După ce șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu (USR PLUS), a fost demis din funcție anul trecut de premierul Florin Cîțu, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial, Alexandru Lucian Vasile a preluat atribuțiile de șef al Gărzii Naționale de Mediu, până la numirea conducătorului instituției.

Foto Călărași PRESS / Alexandru Vasile - noul comisar șef al Comisariatului Județean Călărași

Foto @ Călărași PRESS / Alexandru Vasile – noul comisar șef al Comisariatului Județean Călărași 

Stabilit pe funcția de comisar șef al Comisariatului Județean Călărași al Gărzii de Mediu de aproximativ trei săptămâni, nou șef al instituției susține că are sub atenție toate aspectele pe care deja le cunoaște din cadrul Agenției de Protecție a Mediului, constituind astfel un avantaj pentru activitatea desfășurată astăzi.

Cei opt comisari de execuție pe care îi are Comisariatul Județean Călărași au reușit să efectueze, de la începutul acestui an, până la data de 1 iunie 2022, peste 750 de controale pe întreg județul Călărași. 

Săptămâna aceasta, la nivelul județului Călărași se desfășoară o acțiune amplă a Gărzii de Mediu care vizează verificarea la nivelul traficului rutier a mijlaocelor de transport a deșeurilor neferoase, feroase și textile. Acțiunea este desfășurată la nivel național iar rezultatele nu întârzie să apară.

Județul Călărași se numără printre cele 15 județe din România unde se permite accesul în țară a transporturilor de deșeuri, motiv pentru care punctul de control vamal de la Chiciu este mereu în atenția  comisarilor din Călărași, care sunt mereu rezenți pe durata perioadelor când sunt anunțate astfel de treceri din afara țării.

Potrivit informațiilor din CV-ul oficial, Alexandru Lucian Vasile a terminat Facultatea de Silvicultură și Exploatare Forestieră a Universității Transilvania Brașov, apoi a urmat un master în managementul ecosistemelor forestiere la aceeași instituție de învățământ superior și are o diplomă în managementul operativ al afacerilor interne din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București.

Continue Reading

Știri

Senatorul Nicușor Cionoiu a împlinit dorința unui elev olimpic din Călărași

Published

on

Năstase Andrei este elev în clasa a VIII-a, olimpic la fizică și matematică și iubește să stea la calculator. Băiatul are o poveste stristă, fiind  părăsit de tată încă de la primele luni de naștere, rămas în grija mamei, o femeie cu probleme de sănătate, încearcă să depășească cele mai sensibile momente pentru a ajunge acolo unde și-a dorit.

Acum, după câteva luni de la primul contact cu tânărul din Călărași, senatorul Nicușor Cionoiu a revenit în familia băiatului pentru a-i aduce o nouă bucurie. 

Nicușor Cionoiu: Vreau să vă reamintesc de Năstase Andrei, elevul meu preferat ce m-a surprins cu inteligența și cu povestea sa de viață încă din primele clipe. I-am promis că am să îi îndeplinesc un vis, acela de a avea propria lui camera, un loc în care să poată studia.  Dorință îndeplinită!

Însă tot în acea zi, am discutat despre activitatea mea în Senatul României și l-am asigurat că va avea ocazia să mă însoțească, iar acum a venit momentul, m-am ținut de promisiune!

Alături de Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță și de colegii mei parlamentari, i-am întâmpinat astăzi, la Senatul României pe Andrei și pe prietenul său cel mai bun.

Am fost plăcut surprins să descopăr la ei idei și noi perspective de evoluție a societății, iar energia și pozitivitatea lor au făcut ca această zi să fie una foarte productivă.
Voi încerca mereu să investesc în tinerii noștri, să colaborez cu ei și să le ascult opiniile. Viitorul este al lor!

Continue Reading

Știri

1.397.896,79 lei plătiți de APIA pentru sectorul creșterii animalelor

Published

on

COMUNICAT DE PRESĂ

1.397.896,79 lei plătiți de APIA pentru sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează prin Centrele Județene, plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna aprilie 2022.
Suma autorizată la plată este în valoare de 1.397.896,79 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.
APIA, mereu alături de fermieri!

DIRECTOR EXECUTIV,
Florin STOIA

foto: observatordecalarasi.info

Continue Reading

Tendințe

Copyright © 2022 CalarasiPRESS.

error: Conținutul site-ului Călărași PRESS este protejat de dreputuri de autor. Toate dreputile rezervate către © Cătălin COJOCARU. Pentru preluare informațiilor și a conținutului, ne puteți contacta la 0735.128.255 sau la catalin@calarasipress.ro