Connect with us

Știri

PSD/ Iulian Iacomi: “Asistăm, din păcate, la punerea în practică a unui întreg scenariu de manipulare politică”

Published

on

Asistăm, din păcate, la punerea în practică a unui întreg scenariu de manipulare politică din partea PNL. Pe de o parte aceștia doresc să lase impresia că le pasă de români, mimând acest lucru, de exemplu, prin promulgarea de către președinte a propunerii PSD de dublare a alocațiilor pentru copii. Pe de altă parte însă vin cu argumente care să amâne această măsură pe care o așteaptă toate mamele din România, propunând o derogare a aplicării legii până în luna iulie.


În același mod procedează și cu măsura propusă de PSD pentru majorarea tuturor pensiilor de la 1 septembrie: pe de o parte susțin că vor păstra această măsură și că pensionarii vor beneficia de o majorare cu 40% a veniturilor, pe de altă parte argumentează că nu ar fi bani la buget.


În orice caz, a devenit clar pentru toți un singur lucru: liberalii forțează alegerile anticipate pentru primăvara acestui an pentru ca acestea să permită ulterior luarea măsurilor de austeritate pe care și le doresc, adică anularea creșterii alocațiilor pentru copii și anularea majorării pensiilor românilor, totul la pachet cu un program de disponibilizări masive din sectorul bugetar. Cifrele avansate de liberali prin vocea miniștrilor de resort vorbesc de la sine despre dezastrul care se prefigurează: sute de mii de români sunt în pericol de a-și pierde locurile de muncă.


Liberalii nu vor câștiga alegerile din acest an dacă românii vor înțelege în număr din ce în ce mai mare ce se ascunde în spatele acestei politici liberale, una în favoarea marilor corporații și în dezavantajul celor mulți, în special cei din clasa de mijloc și cei cu venituri mici.

De aceea, este important ca fiecare dintre noi să ducă acest mesaj mai departe, astfel încât românii să se trezească la realitatea pe care o pregătesc cei din PNL.


Iulian Iacomi
Președintele PSD Călărași

Advertisement
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

VIDEO. O mașină de poliţie a fost implicată într-un accident, în timpul unei urmăriri pe strada București

Published

on

sursa foto: calarasipress.ro

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Un nou accident de circulație a avut loc vineri noapte în municipiul Călărași, zona Parcul Florilor, pe strada București. Totul s-a întâmplat în timp ce două autospeciale de poliție se aflau în urmărirea unui șofer care ar fi evitat un filtru de poliție.

Două echipaje de poliție au pornit în urmărirea unui autoturism marca BMW X5 de culoare neagră. Urmărirea ar fi început încă din zona spitalului județean. Urmărirea s-a desfășurat pe strada Eroilor și pe Grivița, iar la intersecția cu Bulevardul Cuza Vodă, polițiștii au încercat să oprească mașina conform procedurilor, dar șoferul nu a oprit.

În timpul urmăririi, autospeciala de poliție MAI 37933 care se deplasa pe strada București către Tenaris, a acroșat un autoturism care circula regulamentar pe a doua bandă. Participantul la trafic ar fi frânat pentru a le permite celor două echipaje de poliție să-l depășească, însă autospeciala de poliție care se afla în spatele autoturismului nu a mai reușit să frâneze. Martorii spun că sistemul de frânare era supraîncălzit, iar din discuri ieșea fum.

În mașina poliției se aflau trei agenți, iar șoferul a suferit răni ușoare la membrele inferioare.

La fața locului au intervenit imediat mai multe autospeciale de poliție pentru a acorda asistență și a gestiona situația. Cu toate acestea, șoferul urmărit a reușit să scape în urma incidentului. Autoritățile continuă să ancheteze circumstanțele exacte ale accidentului și să îl identifice pe șoferul fugar.

Continue Reading

Știri

Accident în Roseți cauzat de un șofer neatent. Patru mașini au fost avariate

Published

on

Un accident rutier teribil a avut loc vineri, 19 aprilie, în comuna Roșeți din județul Călărași. În jurul orei 19:30, două autoturisme au intrat în coliziune, implicând și alte două vehicule staționate. Din fericire, nu se afla nicio persoană în mașinile oprite în fața unei locuințe.

Patru persoane au fost implicate în accident, iar un copil de cinci ani a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență “Dr. Pompei Samarian” de către Serviciul de Ambulanță.

Din păcate, un alt copil în vârstă de trei ani a suferit un atac de panică. La locul incidentului au intervenit echipaje ale Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare Călărași, inclusiv o autospecială pentru transport personal și victime multiple.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

Continue Reading

Știri

Vasile Iliuță, Președintele CJ Călărași, audiat la DNA Constanța

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, este convocat vineri la sediul DNA Constanța pentru a fi audiat în legătură cu perchezițiile efectuate acum o lună la sediile mai multor instituții din Călărași. Procurorii au subliniat că Vasile Iliuță nu este implicat în nicio calitate în acest dosar și că investigațiile sunt în desfășurare în mod general.

Pe 21 martie, procurorii anticorupție din Constanța au efectuat percheziții la diverse instituții din Călărași, inclusiv la sediul Consiliului Județean și la o unitate medicală. Aceștia au investigat presupuse infracțiuni de abuz în serviciu și au confiscat mai multe documente.

Luna trecută, pe 22 martie 2024, președintele CJ Călărași a postat un mesaj pe pagina personală de Facebook, în care pune accentul pe încrederea sa în justiție: “Am încredere în justiţie. (…) Cu şase luni înainte de alegerile programate din 2020, am fost făcut inculpat de către procurorul şef al unei unităţi de parchet. (…) În 20 noiembrie 2023, am fost achitat în primă instanţă de către Tribunalul Bucureşti, care a precizat că fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. În aceeaşi zi, pe 20 noiembrie, la câteva ore după ce am primit vestea achitării, am fost sunat de un reprezentant al unităţii de parchet care mă trimisese în judecată, reprezentant care mi-a adresat o invitaţie pentru o audiere la sediul instituţiei respective, într-un alt dosar penal (…). Acum două zile mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi. Ieri au fost percheziţii la Călăraşi. Într-un alt dosar”.

Totodată, Vasile Iliuță a transmis că este obligatoriu să clarificăm orice aspect care ar putea ridica întrebări în legătură cu activitatea. El a subliniat că atunci când există suspiciuni, este natural ca autoritățile să facă întrebări. Iliuță a adăugat că, după percheziții, a furnizat documentele necesare, așa cum a făcut întotdeauna în relația cu toate instituțiile statului.

 ”Niciodată nu trebuie să ne dispară încrederea în justiţie şi suntem datori mereu să clarificăm orice nuanţă care poate să pună un semn de întrebare asupra activităţii, şi atunci când există o suspiciune, nu trebuie să ne supărăm că cineva vine şi ne întreabă diferite lucruri” a scris președintele pe pagina de Facebook.

Reprezentanții DNA Constanța au confirmat că Vasile Iliuță este audiat la sediul instituției în legătură cu perchezițiile efectuate acum o lună la instituțiile din Călărași. De asemenea, au subliniat că Vasile Iliuță nu este implicat în nicio calitate în acest dosar și că investigațiile se concentrează pe fapte, nu pe persoane.

Șeful DNA Constanța, Mihai Stanciu, a afirmat pentru AGERPRES că Vasile Iliuță este supus audierilor, nefiind implicat în nicio calitate în dosarul în care procurorii desfășoară investigații.

Continue Reading

Cele mai vizualizate