Connect with us

Actualitate

„Promenada”- cel mai important proiect turistic din Călărași a fost lansat

Published

on

La sediul Consiliului Judeţean Călăraşi a avut loc, în data de 21 decembrie a.c., conferinţa de lansare a proiectului „Îmbunătăţirea siguranţei navigabilităţii pe Dunăre în regiunea transfrontalieră Călăraşi – Silistra”, finanţat din Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2014-2020 (INTERREG V – A) şi cunoscut de călărăşeni sub denumirea de „Promenada”. Au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, primarul municipiului Călăraşi, Marius Dulce, administratorul public al Municipiului Călăraşi, Eduard Grama, primarul Municipiului Silistra, Yulyan Naydenov precum şi Marius Fulga, managerul proiectului.

„Este un proiect pe care merită să-l facem la Călăraşi pentru că ne dorim foarte mult ca municipiul nostru să figureze şi pe harta turistică a ţării. Liderul proiectului este Consiliul Județean Călăraşi, în timp ce Municipiul Călăraşi şi Municipalitatea Silistra (Bulgaria) au calitatea de parteneri, fiecare cu responsabilităţi bine determinate.

Valoarea totală a proiectului este de 10,62 milioane euro. Municipiului Călăraşi, căruia îi revine un buget total de 7,505 milioane Euro, gestionează contractul de execuţie lucrări în valoare de 27,43 milioane lei (aproximativ 5,5 milioane Euro, inclusiv TVA). Cofinanţarea ce trebuie asigurată de Primăria Municipiului Călăraşi este de 2% din valoarea eligibilă a proiectului la care se adaugă cheltuieli neeligibile (diverse şi neprevăzute + altele care pot apărea în timpul implementării).”, a declarat primarul Marius Dulce, care a a mai adăugat: „Pe 3 noiembrie 2021, s-a semnat contractul de execuție a lucrărilor care se vor desfăşura pe o perioadă de 24 de luni la care se adaugă 60 luni de garanţie. Pe 15 decembrie am predate constructorului amplasamentul, semnând şi Ordinul de începere a lucrărilor. Cel mai mare inamic al nostru este timpul. Fiecare zi contează pentru că acest proiect trebuie finalizat până la 31 decembrie 2023. Este o provocare majoră atât pentru noi cât şi pentru partea bulgară. Dar sunt sigur că vom face tot ceea ce depinde de noi pentru a ne încadra în termen”, a declarat primarul municipiului Călărași Marius Dulce.

„Cel mai spectaculos proiect al Consiliului Județean Călărași, în parteneriat cu municipalitatea Călărași, rămâne PROMENADA. O oază de liniște de-a lungul brațului Borcea care a stârnit numeroase controverse. Cel mai nevralgic moment fiind cel al demolării clădirilor amplasate ilegal în zonă. Ne-am menținut poziția de lider de proiect și iată-ne acum la masa discuțiilor cu partenerii bulgari din Silistra. Îmbunătățirea siguranței navigabilității pe Dunăre este un proiect transfrontalier cu  o valoare de 10, 62 milioane de euro”, a subliniat președintele CJC Vasile Iliuță.

“Eu, Eduard Grama, am fost ținta tuturor atacurilor când s-a început demolarea pontoanelor din zona Malibu. Nemulțumiți, cei care locuiau ILEGAL acolo, au încercat pe toate căile să împiedice acțiunea care reprezenta primul pas către PROMENADĂ. Astăzi, autoritățile călărășene și cele bulgare s-au întâlnit pentru a discuta pașii următori ai proiectului. 10, 62 milioane de euro sunt banii europeni care vin la Călărași, prin liderul de proiect – Consiliul Județean Călărași. Construim, nu dărâmăm! Îmi era dor de acest slogan”, a punctat administratorul public al PMC, Eduard Grama.

Advertisement

Scopul proiectului îl constituie îmbunătăţirea siguranţei navigabilităţii fluviale pe ruta Călărași-Silistra prin reabilitarea malurilor Dunării atât pe partea română, în continuarea falezei Parcului Central Călăraşi, cât şi pe partea bulgară, şi prin marcarea unei rute navigabile prin balizare, pentru evitatea unor accidente chiar şi în cazul unor cote scăzute ale apelor Dunării. Durata de implementare a proiectului este de 57 de luni.

Principalele activităţi pe care trebuie să le realizeze Primăria Călăraşi sunt:
– Lucrări de reabilitare a malului şi de construcţie a unei gări fluviale, precum şi a infrastructurii necesare pentru funcţionarea rutei de transport nou create;
– Întreţinerea infrastructurii pe toată perioada de sustenabilitate a proiectului.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Spectacolul caritabil semnat de Maia Morgenstern care trebuia să aibă loc mâine în Călărași a fost anulat

Published

on

Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași a anunțat că spectacolul-confesiune „Nu sunt eu”, semnat de Maia Morgenstern, a fost anulat din motive obiective. Piesa de teatru trebuia să aibă loc mâine, 24 aprilie 2024, la Sala „Barbu Știrbei”. 

Valoarea biletelor a fost returnată.
În schimb, Maia Morgenstern va fi prezentă pe 25 aprilie, la ora 19:00, în Constanța. Câteva bilete mai sunt disponibile aici

Spectacolul face parte din campania Magic „Capul sus!”, parte din programul MagiCARE, aflată anul acesta la a doua ediție – campanie de conștientizare a traumei pierderii părului post-chimioterapie și de strângere de fonduri pentru peruci medicale.

 

Advertisement
Continue Reading

Actualitate

Temu și Shein au intrat în vizorul inspectorilor ANPC. Ce trebuie să facă clienții pentru a nu cădea pradă înșelătoriilor online

Published

on

Marți, 23 aprilie, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a declarat că efectuează verificări la site-urile de cumpărături Temu și Shein, iar comisarii instituției îndeamnă consumatorii să se informeze cu atenție înainte de a achiziționa un produs.

Crescând numărul românilor care achiziționează produse vestimentare și alte articole de uz zilnic de pe platforme precum Temu, Shein sau Amazon, ANPC atrage atenția asupra acestor cumpărături online.

Magazinele online chinezești devin din ce în ce mai populare, cu doi mari jucători în evidență: Shein și Temu. Se estimează că românii plasează peste 10.000 de comenzi zilnic pe aceste două site-uri, achiziționând haine, accesorii, electronice și altele. Deși prețurile sunt mici și varietatea de modele este mare, unele achiziții prezintă riscuri. Calitatea poate fi îndoielnică, iar procesul de retur este adesea costisitor și nu merită efortul. Prin fuziunea cu jucători din SUA, cele două companii chinezești ar putea să detroneze gigantul Amazon.

„Acţiunea se concentrează asupra posibilelor practici comerciale incorecte ale comercianţilor, în relaţia cu consumatorii, susceptibile să deformeze, în mod esenţial, comportamentul economic al acestora, respectiv potenţiale încălcări ale legislaţiei orizontale privind siguranţa produselor şi protecţia consumatorilor (reduceri neautentice) şi practici agresive – interfeţe manipulatoare (dark patterns), vânzare sub presiune (pressure – selling), recompensarea implicării unei persoane cu un produs sau serviciu cu un premiu (gamification), dar şi alte aspecte (de exemplu, legate de siguranţa produselor)”, au transmis comisarii ANPC într-un comunicat de presă.

Având în vedere această situație, ANPC recomandă consumatorilor care fac achiziții online de pe aceste site-uri să fie precauți și să se informeze cu atenție înainte de a cumpăra un produs, examinând caracteristicile acestuia, prețurile afișate, costurile de livrare, informațiile despre comerciant sau opțiunile de plată disponibile.

Advertisement

Înainte de finalizarea achiziției, consumatorii ar trebui să se asigure că site-ul comerciantului oferă informații corecte și complete despre: datele sale de identificare (denumirea, adresă poștală și de e-mail, număr de telefon, număr de înregistrare în registrul societăților comerciale și cod fiscal etc.); caracteristicile esențiale ale produsului; prețul, inclusiv toate taxele; costurile de livrare, dacă sunt aplicabile; metodele de plată și de livrare; termenul de valabilitate al ofertei sau prețului; precum și informațiile privind dreptul de retragere din contract și modul de exercitare a acestuia.

“ANPC recomandă ca, în cazul în care întâmpinaţi o problemă atunci când faceţi cumpărături online, să încercaţi o rezolvare directă cu operatorul economic, pe cale amiabilă. Dacă acest lucru nu funcţionează, vă puteţi adresa Direcţiei de Soluţionare Alternativă a Litigiilor din cadrul ANPC https://anpc.ro/ce-este-sal/, în cazul operatorilor economici cu sediu social pe teritoriul României. În cazul în care operatorul economic îşi are sediul social într-un alt stat european, vă puteţi adresa Centrului European al Consumatorilor din România https://eccromania.ro/, care vă ajută gratuit când aveţi probleme de protecţia consumatorului cu un produs sau un serviciu achiziţionat dintr-un alt stat european, vă informează gratuit asupra drepturilor pe care le aveţi în timpul unor călătorii în alt stat european si vă oferă sprijin gratuit dacă aveţi o plângere împotriva unei companii europene, în vederea soluţionării problemei. În cazul în care soluţionarea nu este posibilă pe nicio altă cale, puteţi formula o reclamaţie accesând https://sesizari.anpc.ro/, în cazul operatorilor economici cu sediu social pe teritoriul României”, subliniază comunicatul de la ANPC.

Continue Reading

Actualitate

VIDEO. Peste 100 de meniuri în așteptare vor ajunge în casele oamenilor nevoiași din Călărași

Published

on

Echipa campaniei “Stai la masă cu o faptă bună” pregătește o nouă acțiune ce va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni. Crucea Roșie Călărași, Cristina Sava și jandarmii călărășeni sunt cei care, în acest sfârșit de săptămână, vor merge într-un nou cartier mărginaș al municipiului Călărași pentru a oferi oamenilor fără posibilități o masă caldă, pe care oamenii de bine au putut să o plătească și să devină, astfel, un meniu în așteptare, un fenomen răspândit deja în țările occidentale, care adună adepți și în Călărași.

Astfel, peste 100 de “meniuri în așteptare”, preparate de localul manageriat de soții Dorian și Cristina Sava, vor aduce bucurie în inimile a peste 100 de persoane în cadrul campaniei “Stai la masă cu o faptă bună”. Această inițiativă, ce a prins viață prin colaborarea strânsă dintre Crucea Roșie și oameni cu suflet mare din comunitate, continuă să facă diferența în viața celor aflați în dificultate.

“Împreună cu Jandarmeria Călărași și ceilalți parteneri, din acțiunea noastră “Stai la masă cu o faptă bună”, strângem și numărăm banii pentru a vedea câți copii vom hrăni în weekend”mărturisește Aura Giurcă, directoarea Crucii Roșii Călărași. “Vom merge într-unul dintre cartierele grele ale Călărașiului, cu mâncare caldă, felul 1 și felul 2 și un desert. Vom aduce încă un zâmbet pe care îl aducem de Paște.”

În cadrul acestei campanii, clienții au avut oportunitatea de a contribui la cauză donând 25 de lei pentru fiecare meniu care urmează să ajungă într-un cartier mărginaș al municipiului Călărași. Această sumă modestă devine o sursă vitală de sprijin pentru cei mai vulnerabili din comunitate.

Crucea Roșie este un partener de încredere, iar noi vrem să sprijinim comunitatea locală, așa că nu aveam cum să nu răspundem pozitiv unei astfel de invitații. Fiind vorba despre copii nevoiași, Jandarmeria Călărași susține acest proiect”, declară Iulia Stanciu, reprezentant al Inspectoratului Județean de Jandarmi din Călărași.

Advertisement

Campania “Stai la Masă cu o Faptă Bună” nu este doar despre sărbători sau evenimente speciale; este despre solidaritatea și generozitatea pe care comunitatea o demonstrează pe tot parcursul anului. Cristina Sava, antreprenor local, subliniază importanța continuării acestui gest de bunătate și speranță: “Sunt foarte mulți copii care au nevoie de sprijinul nostru, al tuturor. M-am gândit că acest concept ar ajuta foarte mult întreaga comunitate, iar acest lucru nu se întâmplă decât luna aceasta, se întâmplă pe termen lung, lună de lună (…) Luna aceasta sperăm să creștem numărul meniurilor, pentru că știm că sunt tot mai mulți copiii care au nevoie de ajutor din partea noastră.”

Campania “Stai la masă cu o faptă bună” continuă să aducă speranță și să inspire gesturi de bunătate, nu doar în timpul sărbătorilor, ci pe întreg parcursul anului.

Continue Reading

Cele mai vizualizate