Connect with us

Știri

Primăriile din județul Călărași au primit 17,1 milioane lei de la Guvern din fondul de rezerva

Published

on

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit vineri la Palatul Victoria cu reprezentanții autorităților administrației publice locale, iar rezultatul discuțiilor a fost anunțat recent de Executiv: în ședința de vineri se va aproba alocarea de noi sume din Fondul de rezerva pentru mai mult de 3.000 de comunități locale, care au nevoie de sprijin guvernamental.

Fondurile au fost alocate la solicitarea Consiliilor Județene și a autorităților locale, prin Instituția Prefectului din fiecare județ, pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare ale autorităților administrației publice locale, cheltuieli necesare pentru desfășurarea în bune condiții a activității acestor autorități. Totodată, autoritățile publice locale au cerut fondurile pentru finalizarea investițiilor publice finanțate de stat sau din fonduri UE.

Astfel, potrivit actului normativ adoptat, 23 de Consilii Județene, 59 de municipii, 205 orașe și 2.769 de comune primesc 1.029.189.000 de lei în total.

Iată care sunt sumele alocate unor unități administrativ-teritoriale din județul Călărași:

CĂLĂRAŞI Județ JUDEȚUL CĂLĂRAŞI (N.R. CONSILIUL JUDEȚEAN) 4.000.000 lei
CĂLĂRAŞI Municipiu  OLTENIŢA 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Oraș  FUNDULEA 1.000.000 lei
CĂLĂRAŞI Oraș  LEHLIU-GARĂ 230.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna ALEXANDRU ODOBESCU 230.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna BELCIUGATELE 180.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna BORCEA 230.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna CĂSCIOARELE 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna CHIRNOGI 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna CHISELET 230.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna CIOCĂNEŞTI 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna CRIVĂŢ 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna CURCANI 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna CUZA VODĂ 180.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna DICHISENI 180.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna DOR MĂRUNT 230.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna DOROBANŢU 230.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna DRAGALINA 230.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna DRAGOŞ VODĂ 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna FRĂSINET 200.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna FRUMUŞANI 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna FUNDENI 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna GĂLBINAŞI 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna GRĂDIŞTEA 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna GURBĂNEŞTI 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna ILEANA 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna INDEPENDENŢA 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna JEGĂLIA 200.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna LEHLIU 180.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna LUICA 180.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna LUPŞANU 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna MÂNĂSTIREA 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna MITRENI 180.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna MODELU 230.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna NANA 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna NICOLAE BĂLCESCU 200.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna PERIŞORU 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna PLĂTĂREŞTI 230.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna RADOVANU 180.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna ROSEŢI 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna SĂRULEŞTI 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna SOHATU 200.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna SPANŢOV 230.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna ŞOLDANU 180.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna ŞTEFAN CEL MARE 200.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna ŞTEFAN VODĂ 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna TĂMĂDĂU MARE 180.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna ULMENI 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna ULMU 180.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna UNIREA 590.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna VALEA ARGOVEI 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna VASILAŢI 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna VÂLCELELE 250.000 lei
CĂLĂRAŞI Comuna VLAD ŢEPEŞ 250.000 lei

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Vasile Iliuță își divulgă activitățile de pe agenda de astăzi: o vizită la o sală de sport și încă una la un târg de produse tradiționale de Paște

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași și al Organizației Județene PSD, a scris astăzi pe pagina personală că are o agendă transparentă și că informează întotdeauna călărășenii în legătură cu activitățile și acțiunile la care participă. „Pentru că așa se face administrația”, a scris președintele. Vasile Iliuță a fost astăzi prezent la o sală multifuncțională de sport care va ajuta la pregătirea și instruirea personalului MAI, dar și la un târg de produse tradiționale pascale, făcute de studenții de la Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală Călărași. 

  • „Astăzi am fost la Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași “General de brigadă Barbu Pârâianu” pentru a vedea una dintre cele mai importante investiții prin CNI din județ, o sală multifuncțională de peste 180 de locuri care va ajuta la pregătirea și instruirea personalului MAI. Colaborarea administrativă pe care o am cu inspectorul șef, colonelul Ionel Marcu, a produs multe rezultate vizibile la nivel de operativitate și logistică. Îmi doresc să avem cât mai multe oportunități pentru a îi sprijini pe cei care se ocupă de protecția populației civile”. 

  • „Tot astăzi am dat curs invitației făcute de directoarea Facultății de Management și Dezvoltare Rurală Călărași, Daniela Crețu, pentru participarea la târgul produselor tradiționale pascale. Am fost impresionat de produsele studenților, de calitatea acestora și de creativitatea de care au dat dovadă. Sunt sigur că mulți din aceștia vor urma calea antreprenorială, pentru că au mult potențial și îmi doresc să îi sprijinim să îl atingă”. 

Ieri, însă, (23 aprilie 2024), la Curtea de Apel București a fost programat primul termen în apelul dosarului în care procurorii DNA Constanța contestă decizia Tribunalului București prin care s-a decis, în primă instanță, achitarea președintelui Consiliului Județean Călărași, scrie Ziua de Constanța

Vasile Iliuță a fost acuzat în iulie 2019 că și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, îngrădind dreptul la muncă în cazul a zece angajați ai CJ Călărași, iar în 2021 acesta a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu și șantaj din această cauză. 

Advertisement
Continue Reading

Știri

La secția de pompieri Lehliu Gară din Călărași s-a pensionat un tată, iar fiul acestuia a preluat ștafeta

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

La secția de pompieri Lehliu Gară, plutonier adjutant șef  Neculae Onuţă a ieşit la pensie în aplauzele colegilor săi de serviciu, iar băiatul său, soldat gradat profesionist Neculae Robert Andrei, preia ştafeta. 

Pe platoul din incinta Secţiei de pompieri Lehliu Gară, salvatorii lehlieni s-au despărţit de unul dintre camarazii lor de arme, Plutonier adjutant şef Neculae Onuţă, care se retrage „pentru a se bucura de o binemeritată odihnă și de o pensie liniștită alături de familie şi de toţi cei dragi”, precizează ISU Călărași. 

Reprezentantul comenzii I.S.U. Barbu Știrbei al județului Călărași – Prim adjunct al inspectorului şef –Colonel Stoian Codruţ l-a felicitat pe plutonier, i-a mulțumit pentru întreaga activitate pe care a desfășurat-o în cadrul unității şi i-a urat să se bucure de multă sănătate și de viață lungă.

Și colegii din cadrul ISU Călărași îi transmit colegului lor proaspăt intrat în rândul pensionarilor să aibă parte de „multă sănătate, liniște în familie și pensie cât mai lungă”, a precizat purtătorul de cuvât, plutonier adjutant șef, Tătăranu Ștefan-Ovidiu.

Advertisement

Continue Reading

Știri

Pompierii militari au venit în sprijinul iniţiativei „Săptămâna Verde” la Grădinița „Step by Step” din municipiul Călărași. La ce activități au participat cei mici

Published

on

Sursă fotografii: ISU Călărași

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Pompierii militari călărăşeni au desfăşurat activităţi de informare preventivă şi exerciţii de evacuare în caz de incendiu la Grădiniţa „Step by Step” din municipiul Călăraşi, cu ocazia inițiativei naționale „Săptămâna Verde”. La eveniment au participat specialişti din cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție şi Rezilienţa Comunităţii, alături de reprezentanţi ai Inspecţiei de Prevenire.

Cu această ocazie, copiilor li s-au prezentat mai multe teme și informații specifice din cadrul campaniilor naționale de informare preventivă elaborate la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă: 

  • F.O.C. – “Flăcările Omoară Copii”, 
  • R.I.S.C. – “Renunţă! Improvizaţiile sunt catastrofale!”,
  • „Renunţă! Siguranța nu este un joc de noroc!”,
  • “Nu tremur la cutremur!”

ISU spune că cei mici au fost încântaţi de tot ceea ce au văzut și s-au arătat a fi foarte interesaţi de întreaga activitate a pompierilor militari, de echipamentele, accesoriile şi autospecialele lor de intervenţie. Copiii au dorit să pună foarte multe întrebări, iar salvatorii au răspuns tuturor solicitărilor. Unii dintre cei prezenţi şi-au ales deja meseria, spunând în cor ce vor să facă când vor fi mai mari: pompieri şi paramedici SMURD. 

Mulţi dintre cei mici au dorit, de asemenea, să se îmbrace cu echipamentele de intervenţie ale salvatorilor şi chiar să folosească accesoriile şi pistoalele de înaltă presiune ale autospecialelor în cadrul unor sesiuni demonstrative, iar salvatorii au răspuns pozitiv tuturor solicitărilor. Cu această ocazie, copiii de la Grădiniţa „Step by step” au putut vedea şi interiorul autospecialei de pompieri.   

Advertisement

Ce este săptămâna verde?

Potrivit Ministerului Educației, „Săptămâna verde” este un program național, în acord cu prevederile raportului „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”, elaborat de către grupul de lucru de la nivelul Administrației Prezidențiale, ale Strategiei naționale privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 – 2030 și ale Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030.

Sursă: Ministerul Educației

În județul Călărași, Săptămâna Verde are loc în perioada 22-26 aprilie.

Edupedu scrie că programul a primit 100 de milioane de lei din Fondul pentru mediu, pentru 2024 și 2025, adică echivalentul a 5 covrigi și jumătate per elev. Aceeași sursă precizează că Marcel Ciolacu a declarat că „banii vor fi folosiți în acest an și anul viitor pentru activități educaționale care contribuie la prevenirea schimbărilor climatice și la protejarea mediului”.

 

Continue Reading

Cele mai vizualizate