Connect with us

Știri

Poliția Locală Călărași continuă acțiunile de restabilire a ordinii publice în zonele aglomerate

Published

on

Săptămâna trecută, poliţiştii locali au acţionat în parcuri şi în zonele aglomerate, acolo unde în mod frecvent se tulbură ordinea şi liniştea publică şi se săvârşesc acte sau fapte antisociale.

Au fost aplicate sancțiuni pentru: consum de semințe și alcool în locuri publice, oprirea conducătorilor auto în zona de acţiune a indicatorului „Oprirea interzisă”.

De asemenea, poliţiştii locali au asigurat protecția reprezentanților Primăriei la o intervenție de igienizare a unei scări din blocul E10, situat în strada Nufărului, unde oameni ai străzii au colectaseră tot felul de deşeuri. S-a acționat împreună cu echipe din cadrul Serviciului de Gospodărire Comunală, Brai-Cata şi Rebu.

Concret, în perioada 28 iunie – 04 iulie 2021 polițiștii locali au legitimat un număr de 156 persoane, au intervenit la 24 sesizări primite prin Dispeceratul instituției și 15 sesizări primite prin sistemul 112, au aplanat 6 stări conflictuale, au găsit un portofel ce conținea acte și sume de bani procedând la identificarea deținătorului și predarea acestuia persoanei în cauză pe bază de proces-verbal, au constatat 94 fapte antisociale și au aplicat un număr de 45 sancțiuni contravenționale (în valoare de 7.840 lei) și 49 avertismente verbale.

Advertisement
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

VIDEO. Campionatul Național de Lupte Libere, la final. Premiile și clasamentul obținut de sportivii CSM Călărași

Published

on

În perioada 12-14 aprilie, Sala Ion C. Neagu din Călărași a fost gazda unui eveniment sportiv de excepție – Campionatul Național de Lupte Libere, organizat de Federația Română de Lupte și ACS Asociația Micul Luptător.  În cadrul acestei competiții de prestigiu, 78 de  cluburi cu peste 600 luptători din întreaga țară au concurat pentru glorie.

Pentru sportivii legitimati la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Călărași, acest eveniment a fost cu adevărat un moment de afirmare și triumf. Rezultatele obținute au fost remarcabile, evidențiind talentul și pregătirea de excepție a acestor luptători.

Printre cei mai străluciți protagoniști se numără Cuc Gabriela, care a cucerit locul I în categoria 57 kg la luptele feminine, sub 20 de ani. O performanță deosebită a fost obținută și de Biru Florentina, care s-a clasat pe locul II în categoria 76 kg, tot la luptele feminine, în aceeași categorie de vârstă.

Echipa CSM Călărași a mai avut doi reprezentanți pe podium, Gyulai Antonino și Tutuianu Cristian, ambii obținând locul III în categoriile lor de greutate, respectiv 70 kg și 86 kg, la luptele libere, sub 20 de ani.

Aceste performanțe excepționale nu doar că au adus onoare clubului și orașului, dar au confirmat și nivelul înalt al pregătirii sportivilor de către antrenorii de la CSM Călărași.

Advertisement

În plus, clasarea Clubului Sportiv Municipal Călărași pe locul cinci în clasamentul general al cluburilor participante reprezintă o confirmare a consistenței și calității echipei în peisajul sportiv național.

Continue Reading

Știri

Nea Mișu a încheiat articolul vieții sale. Ultima filă este scrisă de noi

Published

on

Nea Mișu

Cu inimile pline de tristețe, comunitatea călărășeană își ia rămas-bun de la unul dintre cei mai respectați oameni ai orașului, Mihail Dumitrescu. A fost “Nea’ Mișu”, un ziarist care în vara aceasta ar fi trebuit să împlinească onorabila vârstă de 92 de ani. Un ziarist cu o carieră deosebit de bogată și un lider dedicat al Crucii Roșii Călărași, a plecat luni dimineață către lumea veșniciei. Nea Mișu a încheiat articolul vieții sale. Ultima filă este scrisă de noi. 

Mihail Dumitrescu și-a început călătoria în lumea jurnalismului cu o diplomă de ziaristică în mână, obținută la Universitatea C.I. Parhon. Drumul său în presă a fost unul divers și plin de realizări, începând de la primele sale contribuții ca student și voluntar, până la posturi de colaborator, corespondent la ziare naționale și chiar redactor-șef.

Cu fiecare articol, “Nea’ Mișu” a împărtășit povești, a adus în lumină problemele locale și a fost o voce pentru mulți dintre noi. În timpul său la cârma Crucii Roșii Călărași, a demonstrat încă o dată angajamentul său față de binele comunității, coordonând numeroase inițiative umanitare și intervenții în cazuri de urgență.

Sicriul său va fi depus la biserica Părintelui Paul, Sfântul Nifon, marți 16 aprilie, oferindu-le celor care l-au cunoscut o ocazie de a-și lua rămas-bun și de a-i aduce un ultim omagiu celui care a luminat viețile multora.

Dumnezeu să-l odihnească pe “Nea’ Mișu”, iar amintirile sale să rămână vii în inimile tuturor.

Advertisement

Continue Reading

Știri

Ce se întâmplă cu locul rămas viran unde obișnuia să fie Bazarul din Călărași? Primarul Marius Dulce răspunde

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, răspunde la unele întrebări despre fostul loc în care a fost amplasat bazarul din oraș, având în vedere că de două săptămâni comercianții s-au mutat în noul spațiu acoperit.

Edilul spune că a început curățarea zonei, adică demolarea platformei de beton, și se gândește să construiască un loc de joacă și parcări pentru locuitorii din blocurile învecinate. De asemenea, Dulce spune că administrația discută cu un dezvoltator imobiliar pentru construirea unui nou bloc. 

„Este un proiect pe care, așa cum mă cunoașteți, îl voi duce la bun sfârșit”, a transmis primarul. 

Investiția în noua hală Big Bazar a costat peste 6 milioane de lei și cuprinde 87 de spații de vânzare – 14 dintre ele de 14 metri pătrați, iar restul de 12 metri pătrați. Autorizația de construire a fost emisă în iulie 2020.

Advertisement

Continue Reading

Cele mai vizualizate