Connect with us

Știri

Municipiul Călărași este gazda celei de-a 15 sesiuni de formare din cadrul proiectului E-TIC

Published

on

În perioada 29 august – 1 septembrie 2021, Municipiul Călărași este gazda celei de-a 15 sesiuni de formare din cadrul proiectului E-TIC. Evenimentul face paarte din cele 41 de sesiuni județene organizate de către Asociaţia Municipiilor din România la nivel național și dedicate aleșilor locali, funcționarilor publici și consilierilor de etică, de la nivelul municipiilor. La sesiunea de formare  participă colegi din cadrul Primăriei Municipiului Călărași, Consiliului Local al Municipiului Călărași, Primăriei Municipiului Oltenița și Primăriei Municipiului Alexandria. Sesiunile de formare planificate prin proiectul E-TIC vizează o mai bună cunoaștere și aplicare a legislației specifice administrației publice pe subiecte de etică, transparență, situații de incompatibilități și conflicte de interese.
Cuvântul de deschidere și bun venit în municipiul nostru a fost adresat participanților de către dl. viceprimar al Municipiului Călărași, ing. Liviu COMAN, participant de altfel la sesiunea de formare. Doamna Mirela BUZARIN, șef serviciu Primărie Sector 6, Municipiul București, în calitate de formator instruit prin proiect susține prezentări pe subiecte legate de principiile de bună guvernare, transparență în administrația publică, prevederi ale Codului Administrativ, aspecte legate de consilierul de etică și rolul acestuia într-o administrație publică performantă.

Domnul Adrian MORARU, expert pe etică și transparență, membru al echipei de proiect AMR prezinta noțiuni specifice despre morală și integritate, aspecte legate de etică și conduită și exemple de dileme etice. Cursanții discută pe tematicile prezentate și pe baza unor situații întâlnite în activitatea desfășurată
în municipiile din care provin. Exercițiile practice se concentrează pe principii și norme de conduită, pe stabilirea valorilor personale și diferențierea lor față de valorile profesionale ale funcționarilor publici. În program vor fi dezbătute situații de incompatibilități și conflicte de interese și posibilități de îmbunătățire a transparenței la nivel local. La finalul sesiunii se vor realiza și prezenta planurile de acțiune și măsuri de prevenire în ceea ce privește etica, transparența, conflictul de interese și incompatibilitățile pentru fiecare municipiu participant.
Proiectul „ÎMBUNĂTĂȚIREA ACCESULUI ȘI CALITĂȚII SERVICIILOR PENTRU

 

CETĂȚENI – O ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ TRANSPARENTĂ ȘI RESPONSABILĂ,https://etic.ro/,” beneficiază de un grant oferit prin Granturile Norvegiene, în cadrul Programului Dezvoltare
locală și se află în curs de implementare de către Asociația Comunelor din România, Asociația
Autorităților Locale și Regionale din Norvegia, KS și Asociația Municipiilor din România, în
perioada 1 octombrie 2019-30 septembrie 2022.
Totodată, vă rugăm să vizitați on-line Centrul de informare pentru administrația publică locală
„Etică, transparență și integritate”, https://centru.e-tic.ro/ , sprijinit în realizarea sa și de către
Primăria Municipiului Călărași.

Advertisement
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Se oprește apa în municipiul Călărași. Vezi zona afectată

Published

on

‼️ 𝐒𝐢𝐬𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐟𝐮𝐫𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐩ă 𝐩𝐨𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥ă – 𝐌𝐮𝐧. 𝐂ă𝐥ă𝐫𝐚ș𝐢

Pentru îmbunătățirea calității serviciului de furnizare apă-canalizare, în data de 29.03.2024, în intervalul orar 08:00-13:00, se va executa o lucrare în vederea întregirii rețelei de apă, ce necesită sistarea apei potabile pentru următoarele tronsoane:

□Str. I.L.Caragiale tronson cuprins între str. Grivița și Bd.Republicii;
□Str. Răsăritului;
□Str. Rozelor
□Aleea X- str. Grivița tronson cuprins între str. I.L.Caragiale-str.București

Rugăm utilizatorii afectați să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile provocate și vă mulțumim pentru înțelegere!

Advertisement

Continue Reading

Știri

Spitalul Județean Călărași va avea o nouă parcare. Cum arată proiectul futurist

Published

on

Astăzi, administrația publică din județul Călărași a analizat inițierea unui proiect ambițios de reabilitare a zonei din fața spitalului. În fruntea acestui efort se află președintele CJ Călărași, Vasile Iliuta, alături de Bogdan Mihai, administratorul public, și Daniela Mihai, directorul direcției de dezvoltare.

Orice schimbare se întâmplă treptat, pas cu pas. Înțelegem că există așteptări mari și uneori parcă ni se epuizează răbdarea. Totuși, în esență, progresul se manifestă în cele din urmă”, a scris Bogdan Mihai pe o rețea de socializare.

Proiectul vizează crearea unor parcări auto moderne, acoperite cu panouri fotovoltaice, pentru a promova sustenabilitatea și utilizarea energiei regenerabile. În plus, spații de recreere vor fi integrate în designul urbanistic, pentru a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor și a pacienților.

Oamenii sunt pilonii schimbării, asumându-și atât succesul cât și eșecul. Ei sunt cei care părăsesc confortul birourilor și se avântă acolo unde există provocări de abordat. Asta este esența activității noastre, zi de zi”, a mai scris Bogdan Mihai în postarea sa.

În urma unei ședințe tehnice și a unei analize atente a situației pe teren, administrația publică a decis să urmeze un traseu care combină utilitatea cu elemente ale civilizației moderne. Scopul final este de a construi un mediu urban prietenos, care să servească atât prezentului, cât și viitorului.

Advertisement

Imaginile și conceptul care au ghidat proiectarea viziunii despre civilizație vor fi prezentate publicului pentru a suscita transparență și implicare în procesul de transformare urbană.

Continue Reading

Știri

Atenționare meteorologică: Cod galben de vânt puternic în județul Călărași

Published

on

O atenționare meteorologică de tip cod galben a fost emisă pentru județul Călărași, în jumătatea de est a acestuia, cu privire la intensificări ale vântului cu viteze cuprinse între 55-65 km/h.

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Călărași, acest fenomen este în vigoare începând de la ora 10:00 a dimineții de astăzi, 28 martie 2024, și va continua până la ora 21:00 a zilei de mâine, 29 martie 2024.

De asemenea, se recomandă asigurarea bunurilor aflate în aer liber și precauție în trafic, pentru a preveni eventualele incidente.

În caz de urgență sau situații deosebite, cetățenii sunt sfătuiți să apeleze numărul de urgență 112 sau să solicite sprijinul echipajelor de intervenție ale ISU Călărași.

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate