Connect with us

Cultură

LIVE | Noaptea Albă a Muzicii Folk – ediția a III-a, la Călărași

Published

on

Centrul Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi a organizat vineri, 19 iulie  ”Noaptea albă a muzicii folk”. Cea de-a treia ediţie a evenimentului  s-a desfăşurat pe scena din Parcul Dumbrava începând cu ora 21.00.  Scena din Parcul Dumbrava a fost inconjurată de sute de călărășeni, iubitori ai muzicii folk. 

Deschiderea evenimentului a fost făcută de actorul Ștefan Nițu, un actor profesionist, care a prezentat evoluția celor ce au urmat dar și însemnătatea acestei manifestări cultural artistice.

Iubitorii acestui gen muzical au putut să se bucure de recitalurile susținute de artiști precum: Mircea Baniciu, Maria Gheorghiu, Clara Mărgineanu, Ştefania Iacob, Adi Bezna, Vali Boghean Band, Tatiana şi Marius Ojog, Cătălin Stepa, Loreta Popa.    ”Un proiect cu suflet şi cântec, un gând frumos şi generos care se apropie de împlinire. ,,Noaptea albă a muzicii folk” de la Călăraşi a fost un spectacol  despre prietenie, poezie şi lumină. Oameni dragi au descoperit alţi oameni dragi, pentru a fi laolaltă într-o noapte cu chitare, poeme şi bucurii, sub un cer din care îngerii au zâmbit.

Și participanții la spectacolul Noaptea Albă a Muzicii Folk – de fapt un proiect național unic de promovare și conservare a valorilor muzicii românești folk au apreciat însemnătatea spectacolului. Oamenii au simțit puterea dată de retrăirea atotputernicei tinereți. Sufletul călărășenilor a vibrat retrăind sentimente pozitive trăite sub vraja acestui gen muzical. Finanţatorul manifestării culturale, Consiliul Judeţean Călăraşi prin titularul de proiect, Centrul Judeţean de Cultură şi Creaţie au oferit condiții optime de desfășurare. Terasa din fața scenei pe care au evoluat artiștii a fost amenajată cu scaune, astfel încât spectatorii nu au stat în picioare.

Ștefan Nițu, secretar artistic CJCC a demonstrat că folk-ul, spectacolul cu muzica românească autentică folk merge mai departe la Călărași unde organizatorii, Centrul Județean de Creație și Cultură și Consiliul Județean au oferit și în acest al treilea an voie bună călărășenilor. Evenimentul cultural ”Noaptea Albă a Muzicii Folk”  a fost unul special şi s-a bucurat de aprecierea publicului de toate vârstele, aproximativ 600 de persoane fiind prezente până târziu în noapte.

Advertisement
https://www.facebook.com/calarasipress/videos/1363429863817306/

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Sala Barbu Știrbei găzduiește un nou spectacol! Primarul Marius Dulce îi invită pe călărășeni la „Sărbătoarea Primăverii”. Acolo atmosfera va fi întreținută de sute de copii talentați

Published

on

By

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Marius Dulce, primarul municipiului Călărași, a postat, în urmă cu câteva ore, un anunț pe pagina lui personală de Facebook prin care îi invită pe cetățeni să participe la un spectacol concurs dedicat elevilor talentați, din cadrul evenimentului „Sărbătoarea Primăverii”. 

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Călărași, iar acesta se va desfășura la sala Barbu Știrbei. Acolo primăvara va fi celebrată printr-un spectacol intitulat „CÂȘTIGĂ pentru ȘCOALA TA”. Acesta este dedicat copiilor care doresc să-și măsoare talentele într-o competiție la care vor participa elevi din mai multe școli.
Cu toții se vor întrece pentru același scop: un premiu de care va beneficia instituția de învățământ la care sunt înscriși. În cadrul evenimentului vor concura, în total, 300 de elevi, iar călărășenii sunt așteptați în număr cât mai mare pentru a-i vedea pe micuți cum își pun în scenă abilitățile artistice.
Spectacolul concurs „CÂȘTIGĂ pentru ȘCOALA TA”, din cadrul evenimentului „Sărbătoarea Primăverii”, se va desfășura miercuri, 20 martie, la ora 13:00, la sala Barbu Știrbei, iar accesul va fi gratuit. Astfel, o întreagă comunitate va avea posibilitatea să se bucure de un spectacol plin de emoție, oferit de micile talente ale Călărașiului.
„300 de copii talentați vor urca mâine pe scena sălii Barbu Știrbei la cel mai așteptat eveniment școlar organizat de Primăria Municipiului Călărași. ”Sărbătoarea Primăverii”, spectacolul concurs ”CÂȘTIGĂ pentru ȘCOALA TA”, înflorește prin: muzică, dans și emoție. Ora 13:00 Intrarea liberă!”, a transmis primarul Marius Dulce, prin intermediul unei postări pe Facebook.
Alături de această invitație, edilul a atașat numeroase fotografii realizate în cadrul edițiilor anterioare ale evenimentului, care surprind câteva scene pline de voie bună. În respectivele imagini, protagoniștii sunt sute de copii entuziaști să își manifeste pasiunea pentru arta dansului și a muzicii în numere pline de originalitate.
În secțiunea de comentarii a postării, internauții s-au arătat de-a dreptul încântați de inițiativa primăriei și le-au transmis succes micilor concurenți care mâine vor fi în lumina reflectoarelor.

Continue Reading

Cultură

Atelier de modelaj în lut, la Muzeul Dunării de Jos. Cum se fac programările

Published

on

Muzeul Dunării de Jos Călăraşi, instituție de cultură aflată în  subordinea Consiliului Județean Călărași, vă invită să participați la Atelierul de modelaj în lut
Participanții vor avea prilejul să cunoască un meșteșug ce se pierde în negura timpului – olăritul dar și să confecționeze cu mâna un obiect pe care și-l vor însuși la finalul atelierului. Pentru această sesiune vom încerca să realizăm un Kantharos, vas de influență grecească, descoperit în arealul ocupat de geții care au trăit în zona Dunării în secolele IV-III a.Chr.
Activitatea se va desfășura la Secția Arheologie (Demisolul Consiliului Județean Călărași), în perioada 25-28 martie, în intervalul orar 9.00-12.00.
Programările se fac la numărul de telefon 0729960279, Persoana de
contact: Nedelcu Sorina.
Preț participare: 2 lei/persoană.
Muzeograf,
Dr. Andreea PARNIC

Continue Reading

Cultură

CJCC Călărași / Ion Suruceanu vine la Călărași. Cumpără bilet acum și primești unul gratis

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași aduce o veste bună pentru iubitorii muzicii de calitate! Îndrăgitul cântăreț Ion Suruceanu va susține la Calarasi un concert extraordinar intitulat ”Numai tu”, iar pentru a face această experiență specială, CJCC Călărași scoate la vânzare bilete care vin cu promoții.

Cu un repertoriu vast și emoționant, Ion Suruceanu promite să încânte publicul cu cele mai frumoase melodii din repertoriul său, iar acum, datorită Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, fanii au ocazia să împărtășească această experiență cu cei dragi, beneficiind de un bilet gratuit la fiecare bilet cumpărat.

Cu toate că biletele se epuizează rapid, este încă timp să vă asigurați locurile pentru acest eveniment de excepție. Nu ratați ocazia de a fi parte dintr-o seară memorabilă alături de Ion Suruceanu!

Continue Reading

Cele mai vizualizate