Connect with us

Știri

Încă trei transferuri şi două despărţiri pentru Dunărea

Published

on

Dunărea Călăraşi începe în forţă săptămâna şi realizează încă trei transferuri, un mijlocaş român din Liga 1 şi doi stranieri. În plus, echipa lui Dan Alexa a anunţat că s-a mai despărţit de încă doi jucători.

După ce vineri anunţa venirile fundaşilor Ionuţ Filip (29 de ani, ex Messina) şi Bogdan Manole (21 de ani, ex Sporting Lieşti) şi mijlocaşului Bogdan Vasile (22 de ani, ex Zimbru Chişinău), Dunărea a comunicat oficial achiziţionarea altor trei jucători. Este vorba despre mijlocaşii Valentin Munteanu (27 de ani, ex Concordia Chiajna), Andre Mesquita (19 ani, ex Aliança de Gandra – Liga 3 Portugalia) şi atacantul Gaetan Missi Mezu (21 de ani, ex FC Paris II, Liga 5 Franţa).

Valentin Munteanu vine de la Concordia Chiajna, club unde în acest sezon a evoluat în doar două meciuri. Mijlocaşul gălăţean a mai evoluat în Liga 2 pentru Dunărea Galaţi, Fortuna Poiana Câmpina, Academica Clinceni sau Farul Constanţa şi ştie foarte bine campionatul, în timp ce în Liga 1 a jucat pentru Pandurii şi Chiajna. În sezonul trecut a evoluat în prima parte a sezonului pentru Pandurii, iar în a doua parte pentru Concordia, acolo unde l-a avut antrenor pe Dan Alexa, actualul tehnicial al Dunării.

Portughezul André Filipe Rebelo Mesquita a jucat în sezonul trecut în 13 meciuri pentru echipa Aliança de Gandra din Liga a 3-a din Portugalia. Tot în ediţia trecută a bifat 3 meciuri şi pentru clubul AD Fafe, din liga a 2-a portugheză, iar Dunărea îl prezintă pe site-ul oficial ca fost jucător în sezonul trecut la echipa de UEFA Youth League a FC Porto. Mesquita este extremă stânga.

A treia achiziţie cu care Dunărea se mândreşte este francezul Gaetan Missi Mezu, un atacant care în sezonul trecut a evoluat în 10 meciuri pentru FC Paris, în Liga 3, apoi a jucat alte 10 meciuri la FC Paris II, din Liga 5 a Franţei, semn că jucătorul de origine gaboneză a intrat în dizgraţia conducătorilor clubului. Călărăşenii spun despre noua achiziţie că este un internaţional gabonez cu naţionalitate franceză şi că în urmă cu două sezoane a evoluat pentru Valenciennes, în liga a doua.

Advertisement

Ambii jucători stranieri au semnat pe doi ani cu Dunărea, în timp ce despre Munteanu nu se sprecifică nimic, dacă a fost împrumutat sau achiziţionat definitiv.

Ibrian şi Pop completează lista despărţirilor

În altă ordine de idei, Dunărea a anunţat că s-a mai despărţit şi de fundaşul Florin Ibrian şi atacantul Alexandru Pop. După ce a început sezonul, echipa călărăşeană a mai renunţat şi la Bogdan Stancu, Gelu Velici, Alexandru Roşca şi Florin Valentin Niculae.

Florin Ibrian (23 de ani) fusese împrumutat în vară pentru încă un sezon de la Unirea Slobozia, după ce campionatul trecut impresionase la Dunărea. În acest început de Liga 2, Ibrian bifase 5 meciuri, dintre care în 3 a început ca titular.

În schimb, Alexandru Pop (24 de ani) fusese adus în vară de la Unirea Jucu de antrenorul Adrian Iencsi. Atacantul clujean a evoluat în toate cele şase meciuri din campionat, însă doar într-unul a început ca titular.

Dunărea Călăraşi are 10 puncte acumulate după şase etape desfăşurate până acum în Liga 2, iar sâmbătă, de la ora 11:00, joacă pe teren propriu cu Olimpia Satu Mare.

Advertisement

 

 

Cătălin NIȚU – Media Officer  – AFC Dunărea 2005 Călărași

Știri

Accident în Roseți cauzat de un șofer neatent. Patru mașini au fost avariate

Published

on

Un accident rutier teribil a avut loc vineri, 19 aprilie, în comuna Roșeți din județul Călărași. În jurul orei 19:30, două autoturisme au intrat în coliziune, implicând și alte două vehicule staționate. Din fericire, nu se afla nicio persoană în mașinile oprite în fața unei locuințe.

Patru persoane au fost implicate în accident, iar un copil de cinci ani a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență “Dr. Pompei Samarian” de către Serviciul de Ambulanță.

Din păcate, un alt copil în vârstă de trei ani a suferit un atac de panică. La locul incidentului au intervenit echipaje ale Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare Călărași, inclusiv o autospecială pentru transport personal și victime multiple.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Vasile Iliuță, Președintele CJ Călărași, audiat la DNA Constanța

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, este convocat vineri la sediul DNA Constanța pentru a fi audiat în legătură cu perchezițiile efectuate acum o lună la sediile mai multor instituții din Călărași. Procurorii au subliniat că Vasile Iliuță nu este implicat în nicio calitate în acest dosar și că investigațiile sunt în desfășurare în mod general.

Pe 21 martie, procurorii anticorupție din Constanța au efectuat percheziții la diverse instituții din Călărași, inclusiv la sediul Consiliului Județean și la o unitate medicală. Aceștia au investigat presupuse infracțiuni de abuz în serviciu și au confiscat mai multe documente.

Luna trecută, pe 22 martie 2024, președintele CJ Călărași a postat un mesaj pe pagina personală de Facebook, în care pune accentul pe încrederea sa în justiție: “Am încredere în justiţie. (…) Cu şase luni înainte de alegerile programate din 2020, am fost făcut inculpat de către procurorul şef al unei unităţi de parchet. (…) În 20 noiembrie 2023, am fost achitat în primă instanţă de către Tribunalul Bucureşti, care a precizat că fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. În aceeaşi zi, pe 20 noiembrie, la câteva ore după ce am primit vestea achitării, am fost sunat de un reprezentant al unităţii de parchet care mă trimisese în judecată, reprezentant care mi-a adresat o invitaţie pentru o audiere la sediul instituţiei respective, într-un alt dosar penal (…). Acum două zile mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi. Ieri au fost percheziţii la Călăraşi. Într-un alt dosar”.

Totodată, Vasile Iliuță a transmis că este obligatoriu să clarificăm orice aspect care ar putea ridica întrebări în legătură cu activitatea. El a subliniat că atunci când există suspiciuni, este natural ca autoritățile să facă întrebări. Iliuță a adăugat că, după percheziții, a furnizat documentele necesare, așa cum a făcut întotdeauna în relația cu toate instituțiile statului.

Advertisement

 ”Niciodată nu trebuie să ne dispară încrederea în justiţie şi suntem datori mereu să clarificăm orice nuanţă care poate să pună un semn de întrebare asupra activităţii, şi atunci când există o suspiciune, nu trebuie să ne supărăm că cineva vine şi ne întreabă diferite lucruri” a scris președintele pe pagina de Facebook.

Reprezentanții DNA Constanța au confirmat că Vasile Iliuță este audiat la sediul instituției în legătură cu perchezițiile efectuate acum o lună la instituțiile din Călărași. De asemenea, au subliniat că Vasile Iliuță nu este implicat în nicio calitate în acest dosar și că investigațiile se concentrează pe fapte, nu pe persoane.

Șeful DNA Constanța, Mihai Stanciu, a afirmat pentru AGERPRES că Vasile Iliuță este supus audierilor, nefiind implicat în nicio calitate în dosarul în care procurorii desfășoară investigații.

Continue Reading

Știri

Vasile Iliuță este convins că PSD Călărași va fi marele câștigător la alegerile locale de pe 9 iunie

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași și al Organizației Județene PSD, a vorbit într-o conferință de presă de ieri, 18 aprile 2024, despre victoriile pe care partidul le-ar putea avea la alegerile locale de pe 9 iunie din acest an. Vasile Iliuță se declară mai mult decât încrezător, menționând că PSD are șanse să câștige primăria în toate localitățile. Acesta a mai vorbit și despre șansele colegului Marius Dulce, actualul primar al municipiului Călărași, dar și despre contracandidații lor. 

Vasile Iliuță se declară mai mult decât încrezător în puterea politică pe care PSD Călărași o are la alegeri de anul acesta, menționând că partidul că are șanse în toate localitățile. Și despre municipiu spune același lucru –  actualul primar Marius Dulce ar putea câștiga detașat încă un mandat de patru ani.  

„Eu zic că avem șanse în toate localitățile. Noi vom câștiga, ne batem să câștigăm toate administrațiile unde nu avem primar. Nu va fi simplu, este destul de complicat. Sunt primari cu ștate vechi”, a spus președintele. „Îl felicit pe toți cei care s-au înscris în cursa, dar există o regulă. Cu cât candidează mai multe persoane, cu atât primarului în funcție îi cresc șansele de a câștiga pentru că voturile nemulțumiților se vor împărți. Marius Dulce este deja primar”, a mai adăugat acesta.

În cursa electorală pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Călărași s-au mai înscris Dragoș Coman (AUR), Alin Drăgulin (PNL) și Amelia Giurcan (USR). Vasile Iliuță nici nu își imaginează posibilitatea ca unul dintre cei trei să iasă învingători pe 9 iunie, așa că vorbește despre lupta pentru locul doi, scrie Canal Sud

Advertisement

“Până ieri, pe locul doi ieșea Coman, dar, după discursul acestuia, PNL și AUR se bat. Mi s-a părut un discurs nehotărât, un discurs care nu este de luptător. Trebuie să ne dăm seama că am intrat într-o cursa electorală. În discursul său putea să menționeze problemele din municipiu”, a mai spus Vasile Iliuță în conferința de presă. 

Argumentul pe care îl prezintă are legătură cu faptul că este primul eveniment electoral din Călărași unde participă pentru poziții de conducere persoane din București, potrivit acestuia.

Vasile Iliuţă este audiat astăzi la sediul DNA Constanţa în legătură cu percheziţiile care au avut loc în urmă cu o lună la sediile mai multor instituţii din Călăraşi. Procurorii au precizat acesta nu are nicio calitate în dosar şi că cercetările se fac in rem. Urmărirea penală in rem (cu privire la faptă, nu împotriva persoanei) se face atunci când toate condițiile legale referitoare la declanșarea urmăririi sunt legate exclusiv de fapta penală.

Citește mai multe despre caz aici și despre răspunsul președintelui.

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate