Connect with us

Actualitate

Exercițiu tactic de cooperare cu forţe şi mijloace în teren, desfășurat de pompieri, la Chirnogi

Published

on

Chirnogi, interval orar 10.00 – 13.00
Exercițiu tactic de cooperare cu forţe şi mijloace în teren

Un exercițiu tactic de cooperare, desfăşurat astăzi în incinta unui important operator economic din localitatea Chirnogi, s-a dovedit a fi un bun antrenament al forţelor de intervenţie pentru a face faţă unor situaţii de urgenţă cu mare posibilitate de producere.
Joi, în data de 23.06.2022, în intervalul orar 10:00 – 13:00, în incinta unui important operator economic, situat pe raza unităţiii administrativ teritoriale Chirnogi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a desfăşurat un exerciţiu tactic de cooperare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă: incendiu, prăbuşiri de construcţii, evacuare de persoane, căutare-salvare persoane din medii ostile vieţii, descarcerare, acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi risc contaminare chimică (CBRN), fiind simulate intervenţii de salvare a persoanelor și acordarea de prim ajutor, misiuni de căutare victime surprinse sub dărâmături, localizare şi lichidare incendii, degajare de elemente de construcţie și altele.
La această aplicaţie tactică de cooperare au fost angrenate cadre ale ISU Călăraşi, IPJ Călăraşi, IJJ Călăraşi, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Călăraşi, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Călăraşi şi desigur, personal din cadrul obiectivului.
Tema acestui exerciţiu tactic de cooperare a urmărit modul de acţiune al forţelor cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă in cazul producerii unor situaţii de urgenţă in zona de competenţă a I.S.U.J. “Barbu Ştirbei” Calarasi şi asigurarea unui răspuns coordonat al tuturor structurilor cu atribuţii de intervenţie la nivelul judeţului Călăraşi în cazul producerii unor situaţii de urgenţă deosebit de rapide si cu efecte limitate in timp, soldate cu victime.
Potrivit scenariului exerciţiului tehnico-tactic, “în data de 23.06.2022, în jurul orei 09:45, ca urmarea a unui scurtcircuit electric la un utilaj care manipula sacii cu azotat de amoniu, a izbucnit un incendiu, care, pe fondul lipsei intervenţiei operative cu mijloace de primă intervenţie din dotare, s-a extins la patru saci de azotat de amoniu din imediata apropiere a utilajului. Ca urmare a temperaturilor degajate şi a carburantului existent în rezervorul utilajului, s-a produs o explozie în magazia de azotat de amoniu, degajându-se o undă de şoc cu un efect de suflu foarte mare. În urma acesteia s-a declanşat un incendiu şi s-au prăbuşit mai multe elemente de construcţie din clădirea magaziei. Evenimentul a fost anunţat la ora 10:00, de către personalul de serviciu al operatorului economic prin intermediul SNUAU 112, iar primele forţe din cadrul Detașamentului de Pompieri Olteniţa, (şase autospeciale de intervenţie) încep deplasarea către locul solicitării, fiind totodată chemat în sprijin şi un echipaj CBRN de la Detaşamentul de pompieri Călăraşi, toate aceste forţe având misiunea de a efectua recunoaşterea şi evaluarea zonei de acţiune, căutarea şi salvarea victimelor, stingerea incendiilor, monitorizarea calităţii aerului, executarea lucrărilor de sprijinire, executarea trecerilor în vederea ajungerii la victime, evaluarea funcţiilor vitale ale celor răniţi, mobilizarea victimelor şi evacuarea în afara zonei de risc, precum şi acordarea primului ajutor calificat.
Obiectivul principal al exerciţiului a urmărit pregătirea şi antrenarea personalului cu funcţii de răspuns, pentru dezvoltarea capabilităţii de a întreprinde acţiunile necesare, în cazul situaţiilor de urgenţă generate de incendiu şi prăbușiri de construcții, instalații sau amenajări, evacuare de persoane, căutare-salvare persoane din spații ostile vieții, acordare asistență medicală de urgență, incendiu și risc radiologic de contaminare chimică.
Dintre cele mai importante obiective generale se pot menționa: verificarea fluxului informaţional-decizional la nivelul structurii antrenate; verificarea modului de punere în aplicare şi a viabilităţii Planului Roşu de intervenţie; verificarea viabilităţii documentelor operative, a procedurilor operaţionale şi a planurilor de intervenţie/acţiune/răspuns; verificarea viabilităţii legăturilor de comunicaţii operative pentru asigurarea conducerii forţelor proprii; verificarea funcţionării, eficienţei, compatibilităţii şi a suportului/sprijinului logistic din dotare stabilit pentru îndeplinirea misiunilor.
În ceea ce privesc obiectivele specifice ale personalului obiectivului:
se pot menționa: verificarea gradului de pregătire pentru gestionarea unui eveniment complex; verificarea măsurilor adoptate pentru evacuarea personalului de la locul de muncă, localizarea incendiului, anunţarea persoanelor cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor din cadrul obiectivului şi a celorlalte forţe ce vor interveni; verificarea procedurilor de acţiune în comun pentru limitarea efectelor negative și gestionarea situaţiilor de urgenţă reale.
Pentru personalul ISU Călăraşi s-au urmărit: Consolidarea cunoştinţelor şi perfecţionarea deprinderilor comandanţilor şi echipajelor de intervenție din subunitățile ISU Călărași în conducerea şi desfăşurarea acţiunilor salvare a persoanelor de sub dărâmături și de la înălțime, de stingere a incendiilor şi limitării efectelor negative, de acordare a asistenței medicale de urgență și de desfășurare a intervenției în situația unei urgențe radiologice, în cazul situaţiilor de urgenţă ce se pot produce în obiective, prin: verificarea asigurării primei intervenţii; executarea întrunită a operaţiunilor de intervenţie; verificarea viabilităţii planurilor şi procedurilor de intervenţie; verificarea timpilor operativi de intervenţie al forţelor proprii; identificarea surselor de alimentare cu apă şi verificarea posibilităţii alimentării. organizarea funcţionării sistemului de comunicaţii şi informatic; respectarea procedurilor de lucru şi verificarea modului de completare a formularelor, rapoartelor şi transmiterea acestora; organizarea şi menţinerea cooperării inter şi intra-instituţionale;
Aplicația tactică de cooperare cu forțe și mijloace în teren s-a desfășurat în condiții bune, fiind bifate toate cererile scenariului de intervenție, iar la final, s-a putut spune că exercițiul s-a dovedit a fi un bun antrenament pentru o situație reală.
Astfel de exerciții de cooperare se vor mai desfășura și în următoarele etape, în concepții asemănătoare, astfel încât personalul participant să poate deprinde abilități eficiente de salvare în condițiile cele mai vitrege de intervenție.

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi
Plutonier adjutant şef Tătăranu Ştefan-Ovidiu

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Comisia Europeană le oferă tinerilor oportunitatea de a călători gratuit în Europa

Published

on

Comisia Europeană a lansat astăzi, 16 aprilie 2024, cea mai recentă rundă de înscrieri în programul DiscoverEu, oferind oportunitatea a mii de tineri să călătorească gratuit în Europa, cu trenul. 

În această etapă, Comisia Europeană acordă 35.500 de permise de călătorie pentru tinerii născuți între 1 iulie 2005 (inclusiv) și 30 iunie 2006 (inclusiv), care sunt rezidenți într-un stat membru al UE sau într-o țară terță asociată la programul Erasmus+ (Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia).

Pentru a obține permisul de călătorie, tinerii trebuie să răspundă la un quizz format din cinci întrebări despre Uniunea Europeană și oportunități ale UE pentru tineri și la o întrebare care va facilita departajarea celor înscriși. Candidații selectați vor primi un permis gratuit de transport feroviar pentru a călători în Europa timp de până la 30 de zile între 1 iulie 2024 și 30 septembrie 2025. Tinerii eligibili se pot înscrie accesând Portalul European pentru Tineret.

DiscoverEU reprezintă mai mult decât un simplu bilet. Participanții primesc și un card de reducere care le oferă acces la peste 40.000 de oferte pentru transportul public, cultură, cazare, alimentație, sport și alte servicii în țările eligibile. În plus, agențiile naționale Erasmus+ organizează sesiuni informative înainte de plecare, iar agențiile naționale din toate țările Erasmus+ pregătesc întâlniri DiscoverEU și programe de învățare cu durata de la o zi la trei zile.

Erasmus+ priorizează incluziunea socială, oferind sprijin special participanților cu dizabilități sau probleme de sănătate în timpul călătoriilor lor. Prin Acțiunea de incluziune DiscoverEU, organizațiile dedicate tinerilor cu mai puține oportunități pot solicita granturi pentru a primi asistență suplimentară, inclusiv finanțare și posibilitatea de a călători cu însoțitori.

Advertisement

În runda precedentă, din octombrie 2023, au aplicat 6.335 de tineri din România, din care 1.509 au obținut un permis de călătorie. Începând din 2018 până în prezent, peste 33.000 de tineri din România au participat la inițiativa DiscoverEU, iar peste 11.500 dintre aceștia au primit un permis de călătorie.

Continue Reading

Actualitate

Ucraina are nevoie de ajutor pentru apărarea aeriană: „Dați-ne ceea ce avem nevoie”

Published

on

În efortul de a contracara valurile de atacuri aeriane rusești din ultimele săptămâni, Ucraina a cerut sprijinul aliaților săi, în vederea furnizării de apărare aeriană. „Toți partenerii noștri să ia măsuri extraordinare și îndrăznețe” au fost cuvintele ministrului de externe Dmitro Kuleba, în contextul riscului la care sunt expuse România, Moldova și Polonia.

Dmitro Kuelba, ministrul de externe ucrainean, a menționat că aceste măsuri sunt esențiale pentru protejarea țărilor vecine, inclusiv a României, de riscul ca rachetele sau dronele rusești să pătrundă în spațiul lor aerian, potrivit Reuters.

„Avem nevoie urgentă de sisteme suplimentare Patriot şi de alte sisteme moderne de apărare aeriană, de arme şi muniţii”, a declarat ministrul de externe Dmitro Kuleba la o conferinţă de securitate la Marea Neagră unde s-a exprimat prin legătură video. “Profit de această ocazie pentru a îndemna încă o dată toţi partenerii noştri să ia măsuri extraordinare şi îndrăzneţe”, a continuat el. “Apărarea aeriană ucraineană protejează acum nu numai cerul ucrainean de teroarea aeriană rusă, ci şi pe vecinii din Moldova, România şi Polonia de ameninţarea imediată ca rachetele şi dronele să intre în spaţiul lor aerian”, a argumentat el.

Ministrul ucrainean a apreciat eficiența sprijinului aliat acordat în weekend Israelului, în respingerea atacului aerian și a îndemnat țările să urmeze acest exemplu și în cazul Ucrainei: „Tot ceea ce cerem de la parteneri, chiar dacă nu puteţi acţiona aşa cum acţionaţi în Israel: daţi-ne ceea ce avem nevoie, iar noi vom face restul lucrurilor”, a precizat Kuelba.

Pe fondul lipsei de ajutor din partea aliaților, centrala termică Trypilska a fost distrusă de armata rusă. „De ce? Pentru că nu mai existau rachete. Am rămas fără toate rachetele care protejau Trypilska”, a declarat Zelenski marți, într-o intervenție difuzată la PBS, postul public american de televiziune.

Advertisement

„Unsprezece rachete au fost lansate spre centrala Trypilska, de care depinde alimentarea cu energie electrică a regiunii Kiev. Am reușit să le interceptăm pe primele șapte, dar celelalte patru au lovit Trypilska. De ce? Pentru că mai aveam zero rachete rămase. Am epuizat toate rachetele care apărau Trypilska”, a adăugat președintele ucrainean.

Din mijlocul lunii martie, atacurile rusești cu rachete și drone au vizat infrastructura energetică a Ucrainei, determinând Kievul să lanseze apeluri urgente pentru sprijinul apărării aeriene.

Continue Reading

Actualitate

CălărașiPress, ambasador media în proiectul #CasaRumena: O inițiativă remarcabilă a diasporei

Published

on

CasaRumena

Într-o lume în care valorile culturale și comunitare se împletesc într-un efort comun pentru promovarea fraternității și înțelegerii între culturi, CălărașiPress este mândru să reprezinte județul Călărași într-un mediu internațional prin intermediul proiectului CasaRumena.

Am înțeles că după atâta turbulențe sociale, pandemie și războaie, societatea are o nevoie urgentă de proiecte pozitive și inițiative care să aducă speranță, solidaritate și reînnoire comunității.

Într-o lume marcată de incertitudine și tensiuni, proiectele pozitive devin o sursă de lumină și optimism, un antidot împotriva disperării și descurajării: ne oferă o platformă prin care oamenii se pot conecta, pot colabora și își pot aduce contribuția la binele comun.

Așadar, suntem încântați să vă aducem în atenție #CasaRumena, un concept inovator, un spațiu al comunității și al tradițiilor românești, un proiect pentru care CalarasiPress și-a asumat rolul de partener media pe termen lung.

CasaRumena este un proiect cu o viziune îndrăzneață, care urmărește să aducă în viață o bucată din inima și tradițiile românești în inima Italiei, lângă Milano. Proiectul este inițiat și susținut în întregime de S.A.F San Luca Fondazione, o comunitate dedicată de voluntari și sponsori români și italieni, neafiliat politic sau guvernamental.

Advertisement

Scopul proiectului este de a construi o casă tradițională românească autentică în Italia, proiectată de arhitecți specializați în design neoromânesc, ca un simbol al păstrării și promovării culturii românești în străinătate.

Nu doar o construcție fizică, ci și un loc care va găzdui:

  • activități culturale dedicate fiecărui județ al României, într-un context internațional
  • evenimente care să promoveze turismul
  • gastronomia românească
  • arhitectură și meșteșugurile tradiționale
  • integrarea simbolurilor, artefactelor locale, obiectelor tradiționale și elementelor de artă locală
  • furnizarea de servicii pro bono pentru comunitatea românească, de la juridic la social
  • programe educaționale menite să promoveze valorile românești

*proiectul complet va fi lansat la sfârșitul lunii Mai, în Italia.

Prin intermediul acestui proiect, Casa Rumena devine un simbol al unității și solidarității între cele două țări și culturi, Italia și România.

Într-o declarație pentru CălărașiPress, președintele Fundației San Luca, Sergiu Balaban, unul dintre cei mai cunoscuți români din Italia datorită activității de jurnalist, a subliniat importanța acestui proiect:

“Una dintre realitățile cu care ne confruntăm aici în diaspora este dezbinarea, diviziunea existentă între românii din diaspora și cei din țară, iar comunicarea și colaborarea între aceste două grupuri nu sunt întotdeauna așa cum ne dorim sau cum ar trebui să fie.

Acest proiect este o oportunitate minunată de a aduce împreună aceste comunități și de a crea un sentiment puternic de unitate și solidaritate. Prin implicarea activă a românilor din diaspora și a celor din țară în acest proiect comun, putem construi legături durabile bazate pe identitate. Suntem mândri să fim primii care încearcă să aducă împreună toate județele României într-un proiect comun din diaspora. Ne-am asumat această misiune cu entuziasm și dedicare. Inițiativa de a unifica toate județele în jurul proiectului Casa Rumena, de la presă la instituții, este o expresie a dorinței noastre de a promova solidaritatea și colaborarea între românii din toate colțurile lumii.

Advertisement

În timp ce românii din diaspora sunt răspândiți pe tot globul, Casa Rumena este un centru simbolic al unității noastre. Putem aduce împreună resursele, valorile și tradițiile noastre pentru a crea ceva frumos și durabil.

Putem demonstra că suntem cu toții parte din aceeași comunitate și că putem realiza lucruri extraordinare atunci când lucrăm împreună. Fiecare județ are un rol important în acest efort comun.

Alți parteneri media ai proiectului în România sunt instituții de presă din județele Hunedoara, Albă, Olt, Gorj, Iași, Dolj, Mehedinți, Vâlcea, Cluj, Brăila și Vrancea.

Dar lista se modifică zilnic.

Suntem recunoscători pentru sprijinul și entuziasmul pe care l-a arătat județul Călărași acestui proiect și suntem încântați să vă avem alături de noi în această călătorie minunată.”

Pentru CalarasiPress, această oportunitate reprezintă nu doar o provocare, ci și o responsabilitate de a aduce în prim-plan valorile și inițiativele pozitive care definesc județul. Reprezentarea județului Călărași într-un mediu internațional este percepută că un pas important în direcția promovării locului, a oamenilor și a valorilor sale unice. Am fost inspirați să devenim vocea care aduce la lumină poveștile, inițiativele și potențialul extraordinar al județului, într-un mod autentic și captivant.

Advertisement

Abia așteptam să vă oferim o perspectivă din interior asupra proiectelor și evenimentelor care vor avea legătură cu județul nostru, consolidând astfel legăturile cu restul lumii.

Această experiență ne oferă oportunitatea de a fi un catalizator pentru schimbare și pentru promovarea unei imagini pozitive și realiste a județului Călărași în peisajul media internațional.

despre S.A.F SAN LUCA FONDAZIONE

S.A.F SAN LUCA FONDAZIONE este o organizație non-profit cu sediul în Italia, Cod Fiscal 91603050153, dedicată promovării și sprijinirii diverselor inițiative sociale și culturale. Fondată cu scopul de a contribui la dezvoltarea comunității și la îmbunătățirea calității vieții, fundația își desfășoară activitatea pe mai multe planuri importante.

Principalele domenii de activitate includ cultură, educație și asistență socială. De asemenea, se implică activ în organizarea de evenimente culturale, expoziții, festivaluri și programe educaționale destinate comunității.

Un alt pilon al activității Fundației San Luca este susținerea socială, oferind sprijin persoanelor defavorizate sau a celor care se confruntă cu dificultăți financiare și sociale. Fundația dezvoltă programe și proiecte pentru a îmbunătăți accesul la servicii sociale și de sănătate, facilitând astfel integrarea.

Advertisement

 

https://fondazionesanluca.it/

https://casarumena.i

Continue Reading

Cele mai vizualizate