Connect with us

Actualitate

Exercițiu tactic de cooperare cu forţe şi mijloace în teren, desfășurat de pompieri, la Chirnogi

Published

on

Chirnogi, interval orar 10.00 – 13.00
Exercițiu tactic de cooperare cu forţe şi mijloace în teren

Un exercițiu tactic de cooperare, desfăşurat astăzi în incinta unui important operator economic din localitatea Chirnogi, s-a dovedit a fi un bun antrenament al forţelor de intervenţie pentru a face faţă unor situaţii de urgenţă cu mare posibilitate de producere.
Joi, în data de 23.06.2022, în intervalul orar 10:00 – 13:00, în incinta unui important operator economic, situat pe raza unităţiii administrativ teritoriale Chirnogi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a desfăşurat un exerciţiu tactic de cooperare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă: incendiu, prăbuşiri de construcţii, evacuare de persoane, căutare-salvare persoane din medii ostile vieţii, descarcerare, acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi risc contaminare chimică (CBRN), fiind simulate intervenţii de salvare a persoanelor și acordarea de prim ajutor, misiuni de căutare victime surprinse sub dărâmături, localizare şi lichidare incendii, degajare de elemente de construcţie și altele.
La această aplicaţie tactică de cooperare au fost angrenate cadre ale ISU Călăraşi, IPJ Călăraşi, IJJ Călăraşi, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Călăraşi, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Călăraşi şi desigur, personal din cadrul obiectivului.
Tema acestui exerciţiu tactic de cooperare a urmărit modul de acţiune al forţelor cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă in cazul producerii unor situaţii de urgenţă in zona de competenţă a I.S.U.J. “Barbu Ştirbei” Calarasi şi asigurarea unui răspuns coordonat al tuturor structurilor cu atribuţii de intervenţie la nivelul judeţului Călăraşi în cazul producerii unor situaţii de urgenţă deosebit de rapide si cu efecte limitate in timp, soldate cu victime.
Potrivit scenariului exerciţiului tehnico-tactic, “în data de 23.06.2022, în jurul orei 09:45, ca urmarea a unui scurtcircuit electric la un utilaj care manipula sacii cu azotat de amoniu, a izbucnit un incendiu, care, pe fondul lipsei intervenţiei operative cu mijloace de primă intervenţie din dotare, s-a extins la patru saci de azotat de amoniu din imediata apropiere a utilajului. Ca urmare a temperaturilor degajate şi a carburantului existent în rezervorul utilajului, s-a produs o explozie în magazia de azotat de amoniu, degajându-se o undă de şoc cu un efect de suflu foarte mare. În urma acesteia s-a declanşat un incendiu şi s-au prăbuşit mai multe elemente de construcţie din clădirea magaziei. Evenimentul a fost anunţat la ora 10:00, de către personalul de serviciu al operatorului economic prin intermediul SNUAU 112, iar primele forţe din cadrul Detașamentului de Pompieri Olteniţa, (şase autospeciale de intervenţie) încep deplasarea către locul solicitării, fiind totodată chemat în sprijin şi un echipaj CBRN de la Detaşamentul de pompieri Călăraşi, toate aceste forţe având misiunea de a efectua recunoaşterea şi evaluarea zonei de acţiune, căutarea şi salvarea victimelor, stingerea incendiilor, monitorizarea calităţii aerului, executarea lucrărilor de sprijinire, executarea trecerilor în vederea ajungerii la victime, evaluarea funcţiilor vitale ale celor răniţi, mobilizarea victimelor şi evacuarea în afara zonei de risc, precum şi acordarea primului ajutor calificat.
Obiectivul principal al exerciţiului a urmărit pregătirea şi antrenarea personalului cu funcţii de răspuns, pentru dezvoltarea capabilităţii de a întreprinde acţiunile necesare, în cazul situaţiilor de urgenţă generate de incendiu şi prăbușiri de construcții, instalații sau amenajări, evacuare de persoane, căutare-salvare persoane din spații ostile vieții, acordare asistență medicală de urgență, incendiu și risc radiologic de contaminare chimică.
Dintre cele mai importante obiective generale se pot menționa: verificarea fluxului informaţional-decizional la nivelul structurii antrenate; verificarea modului de punere în aplicare şi a viabilităţii Planului Roşu de intervenţie; verificarea viabilităţii documentelor operative, a procedurilor operaţionale şi a planurilor de intervenţie/acţiune/răspuns; verificarea viabilităţii legăturilor de comunicaţii operative pentru asigurarea conducerii forţelor proprii; verificarea funcţionării, eficienţei, compatibilităţii şi a suportului/sprijinului logistic din dotare stabilit pentru îndeplinirea misiunilor.
În ceea ce privesc obiectivele specifice ale personalului obiectivului:
se pot menționa: verificarea gradului de pregătire pentru gestionarea unui eveniment complex; verificarea măsurilor adoptate pentru evacuarea personalului de la locul de muncă, localizarea incendiului, anunţarea persoanelor cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor din cadrul obiectivului şi a celorlalte forţe ce vor interveni; verificarea procedurilor de acţiune în comun pentru limitarea efectelor negative și gestionarea situaţiilor de urgenţă reale.
Pentru personalul ISU Călăraşi s-au urmărit: Consolidarea cunoştinţelor şi perfecţionarea deprinderilor comandanţilor şi echipajelor de intervenție din subunitățile ISU Călărași în conducerea şi desfăşurarea acţiunilor salvare a persoanelor de sub dărâmături și de la înălțime, de stingere a incendiilor şi limitării efectelor negative, de acordare a asistenței medicale de urgență și de desfășurare a intervenției în situația unei urgențe radiologice, în cazul situaţiilor de urgenţă ce se pot produce în obiective, prin: verificarea asigurării primei intervenţii; executarea întrunită a operaţiunilor de intervenţie; verificarea viabilităţii planurilor şi procedurilor de intervenţie; verificarea timpilor operativi de intervenţie al forţelor proprii; identificarea surselor de alimentare cu apă şi verificarea posibilităţii alimentării. organizarea funcţionării sistemului de comunicaţii şi informatic; respectarea procedurilor de lucru şi verificarea modului de completare a formularelor, rapoartelor şi transmiterea acestora; organizarea şi menţinerea cooperării inter şi intra-instituţionale;
Aplicația tactică de cooperare cu forțe și mijloace în teren s-a desfășurat în condiții bune, fiind bifate toate cererile scenariului de intervenție, iar la final, s-a putut spune că exercițiul s-a dovedit a fi un bun antrenament pentru o situație reală.
Astfel de exerciții de cooperare se vor mai desfășura și în următoarele etape, în concepții asemănătoare, astfel încât personalul participant să poate deprinde abilități eficiente de salvare în condițiile cele mai vitrege de intervenție.

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi
Plutonier adjutant şef Tătăranu Ştefan-Ovidiu

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Toți șoferii sunt obligați să dețină „cutia neagră”. Ce date înregistrează dispozitivul

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Toți șoferii care doresc să înmatriculeze mașini noi în a doua jumătate a acestui an, începând cu data de 6 iulie 2024, vor fi obligați să le echipeze cu dispozitivul cunoscut sub numele de „cutie neagră”.

Cunoscut ca EDR (Event Data Recorder, denumit popular și cutia neagră), dispozitivul va înregistra o serie de date relevante în cazul unui accident rutier, cum ar fi viteza de deplasare, poziția pedalelor de accelerație și de frână (nivelul de apăsare), turația motorului, unghiul de virare, activitatea sistemelor de siguranță cum ar fi ABS-ul și sistemul de control al stabilității, momentul declanșării airbag-urilor, utilizarea centurilor de siguranță, și altele.

Cutia neagră va monitoriza constant acești parametri, însă datele vor fi stocate doar în cazul unui accident. Astfel, dispozitivul va înregistra și salva numai informațiile înregistrate cu 5 secunde înainte de producerea impactului și timp de 3 secunde după acesta.

Comisia Europeană a subliniat că sistemul nu va permite identificarea proprietarului autovehiculului sau a șoferului și nu va putea înregistra audio sau video. Parlamentul European va stabili în mod clar și precis perioada de păstrare a datelor, precum și persoanele sau entitățile autorizate să le acceseze.

Advertisement

Care este scopul implementării acestui dispozitiv? Alexandru Ancuța, asistent universitar departament autovehicule rutiere, Facultatea de Transporturi a oferit răspunsul.

Ne ajută să determinăm anumite cauze care au dus la producerea accidentului respectiv, și în felul acesta înregistrează niște date din trafic. Știm foarte bine că sunt mai multe țări, printre care și România, unde accidentele sunt la ordinea zilei, noi suntem chiar pe primul loc. Îi ajută foarte mult pe constatatori în momentul în care se întâmplă un astfel de eveniment să determine niște cauze, și poate, de ce nu, identificarea ulterioară a unor soluții prin care să eliminăm cauzele negative” a declarat Alexandru pentru PRO TV.

Este important de menționat că multe dintre mașinile aflate în circulație în prezent sunt deja dotate cu un dispozitiv similar, și anume modulul de control al airbag-ului, care în unele modele de mașini înregistrează date similare.

Continue Reading

Actualitate

Pescuitul interzis în România. Începe prohibiția generală

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Începând de marți, 9 aprilie 2024, a intrat în vigoare interdicția pentru pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pentru o perioadă de 60 de zile, până la data de 7 iunie inclusiv.

Ordinul comun emis de Ministerul Mediului și Ministerul Agriculturii interzice pescuitul sportiv în toate râurile și lacurile din România.

”Se instituie măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie – 7 iunie inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin”, se arată în ordinul Ministerului Mediului.

Totodată, în acest interval de timp, toate competițiile sportive de pescuit sunt suspendate pentru o perioadă de 60 de zile.

Advertisement

Ordinul a fost emis în concordanță cu legislația europeană, adoptată de Consiliul Uniunii Europene, prin Regulamentele CE.

„Aceste măsuri sunt necesare pentru garantarea accesului la zonele de pescuit şi la resursele halieutice, pentru desfăşurarea în mod sustenabil a activităţilor de pescuit, ţinând cont de opiniile ştiinţifice disponibile şi, în special, de raportul elaborat de Comitetul ştiinţific, tehnic şi economic pentru pescuit, precum şi de studiile ştiinţifice realizate de către fiecare stat membru pentru zona sa de activitate”, a comunicat Ministerul Mediului.

Nerespectarea ordinului conduce la sancțiuni dure pentru pasionați: amenzi de până la 1.000 de lei și interzicerea dreptului de a pescui pentru o perioadă de până la trei ani

La finalul săptămânii trecute, jandarmii din Tulcea au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 4.000 de lei pentru diferite încălcări, printre care neprezentarea permisului de pescuit, nerespectarea condițiilor prevăzute în permis și pescuitul recreativ al unor specii sub dimensiunile minime legale.

Pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace în perioada de prohibiție, conform Ordonanței de Urgență nr 23 din 2008 privind pescuitul și acvacultura constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amendã de la 600 lei la 1.000 lei şi cu reţinerea şi suspendarea pe o perioadã de 90 de zile a permisului sau autorizaţiei de pescuit, iar pescuitul comercial în perioada de prohibiţie constituie infracţiune şi se sancţioneazã cu amendã şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadã cuprinsã între un an și trei ani”, a precizat Jandarmeria Tulcea, conform info-sud-est.ro.

Advertisement
Continue Reading

Actualitate

Klaus Iohannis a promulgat o nouă lege: Restaurantele, cantinele și serviciile de catering sunt obligate să ofere gratuit apă

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Guvernul României a implementat o normă europeană care stipulează că restaurantele, barurile și chiar serviciile de catering sunt obligate să furnizeze gratuit, din rețeaua publică apă potabilă, clienților care o solicită.

În Monitorul Oficial de luni, 15 aprilie, a fost oficializată ordonanța de urgență adoptată de guvern în luna ianuarie, care stabilește furnizarea gratuită a apei potabile prin rețeaua de distribuție pentru consumatorii din restaurante, cantine și servicii de catering. Deoarece nu a fost specificat un termen fix pentru intrarea în vigoare, se aplică automat termenul de trei zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Cu alte cuvinte, începând de joi, 18 aprilie, restaurantele sunt obligate să furnizeze gratuit apă potabilă clienților care o solicită.

Conform legii, trebuie să ofere gratuit apă potabilă de la robinet la cerere:

Advertisement
  • autoritățile și instituțiile administrației publice centrale și locale pentru persoanele prezente în sediile acestora;
  • operatorii economici care oferă servicii de alimentație publică pentru clienții proprii;
  • angajatorul pentru angajați.

În conformitate cu proiectul, atât autoritățile publice, cât și firmele din domeniul alimentației publice, precum barurile, restaurantele și cafenelele vor fi obligate să expună într-un loc vizibil și accesibil pentru public următorul anunț: „Această unitate oferă, la cerere și în mod gratuit, apă potabilă de la robinet”.

Un Proiect de Lege Uitat: Verificarea Calității Apei Potabile în Locuințe

Un alt proiect de lege, adoptat acum șase ani, al cărui stadiu actual este necunoscut, propunea ca autoritatea de sănătate publică locală să efectueze gratuit și la cerere o verificare anuală a calității apei potabile din locuințe, prin prelevarea de probe de la robinete.

Dacă se constata că parametrii de calitate nu sunt respectați, locatarul putea solicita un filtru de apă, costul acestuia fiind acoperit de primăria locală, în cazul în care neconformitatea era cauzată de rețeaua internă și, de asemenea, de către rețeaua externă dacă remedierea situației dura mai mult de 7 zile.

Potrivit autorilor proiectului, în prezent, în România lipsește o metodă gratuită de testare a calității apei, iar costul minim al unei analize de apă este de 250 de lei. Această situație plasează România printre ultimele state din Uniunea Europeană în ceea ce privește consumul apei de la robinet.

 

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate