Breaking News

Dosare penale pentru doi călărășeni depistați la volan sub influența băuturilor alcoolice

Published

on

Cercetați de polițiști pentru conducere sub influența alcoolului

Ieri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au depistat doi bărbați, din municipiu, în timp ce conduceau vehicule sub influența alcoolului.

Primul bărbat a fost depistat pe strada Pescăruși, iar în urma testării cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,79 mg/l alcool în aerul expirat.

Cel de-al doilea bărbat a fost depistat pe strada București, iar în urma testării cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,23 mg/l alcool în aerul expirat.

Au fost conduși la spital, unde le-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele celor în cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Tendințe

Exit mobile version