Connect with us

Știri

Crește valoarea tichetelor de masă, de la 1 iulie. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea

Published

on

Valoarea tichetelor de masă crește la 30 de lei, de la 1 iulie. Klaus Iohannis a promulgat legea.

Valoarea tichetelor de masă se va majora de la 1 iulie, la 30 de lei, după ce Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a legii nr.165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.

Actul normativ stabileşte că valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 30 de lei. Prin excepţie, organizaţiile sindicale legal constituite pot acorda din fonduri proprii, ocazional, tichete cadou membrilor proprii care nu au calitatea de angajaţi ai organizaţiei sindicale, prevede actul normativ, conform Agerpres. Frecvenţa acordării tichetelor cadou şi valoarea lor se stabilesc de către conducerea organizaţiei sindicale. Prevederile referitoare la achiziţionarea şi emiterea tichetelor cadou se aplică în mod corespunzător.

Legea stabileşte şi posibilitatea ca plata taberelor pentru copii să poată fi făcută şi cu voucherele de vacanţă acordate părinţilor. Astfel, voucherele de vacanţă pot fi utilizate şi pentru acoperirea cheltuielilor cu taberele şcolare, naţionale sau tematice, organizate pe teritoriul României, la care participă copilul titularului. Procedura privind plata taberelor se stabileşte prin ordin comun al ministrului Educaţiei şi al ministrului Finanţelor, prevede legea.

www.euronews.ro

Advertisement

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Polițiștii călărășeni, instruiți de experți criminalișți să depisteze suspecții care mint la audieri

Published

on

Astăzi, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași a avut loc cursul „Decriptări comportale, mimico-gesticulare, în audierea suspecților rezonabili”, susținut de domnul prof. univ. dr. Butoi Tudorel.

Polițiști au avut ocazia sa-l întâlnească și să afle detalii din întreaga activitate profesională a acestuia.

Domnul prof. univ. dr. Butoi Tudorel  este membru fondator și formator al Institutului de Psihologie Judiciară. Doctor în psihologie la Universitatea din București în anul 1992. Psiholog criminalist și expert poligraf în cadrul Poliției Române – Serviciul criminalistic. Titularul disciplinei „Psihologie judiciară” și autorul cel mai prolific în domeniul psihologiei judiciare, psihologiei criminalistice și expertizei psihologice. Conducător și coordonator al cursului universitar de master în domeniul psihologiei judiciare și victimologiei. Profesor universitar și formator în cadrul Institutului Național al Magistraturii.

De asemenea, a fost președintele Comisiei de psihologie pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din cadrul Colegiului Psihologilor din România.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Polițiștii călărășeni primesc motoare în dotare

Published

on

Doua motociclete noi au intrat în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, contribuind astfel la îmbunătățirea capacității de răspuns la evenimente, precum și la creșterea gradului de siguranță rutieră.

Ieri, 22 aprilie a.c., 2 motociclete BMW au intrat în dotarea structurilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

Au dotări specifice muncii operative – sisteme acustice și vizuale de avertizare, dar și alte dispozitive care asigură condiții optime pentru îndeplinirea misiunilor și sunt colantate după o grafică nouă.

Întregul efort de îmbunătățire a mobilității Poliției Române are ca beneficiar final cetățenii, astfel încât întreaga comunitate să poată beneficia de un plus de siguranță și de un serviciu polițienesc de calitate sporită.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Alin Drăgulin a intrat la primărie. Astăzi și-a depus candidatura

Published

on

Alin Drăgulin și-a oficializat candidatura pentru funcția de primar al municipiului Călărași. Cu o experiență vastă și diversă în domeniul public și privat, Alin Drăgulin spune că municipiul Călărași are nevoie de o administrația locală stabilă. Cu o carieră care a traversat multiple domenii și funcții de responsabilitate, Drăgulin și-a consolidat expertiza și înțelegerea nevoilor comunității.

Printre funcțiile ocupate până în prezent se numără subsecretar de stat la Ministerul Mediului, firector Executiv la A.D.I. Ecoaqua Călărași și Ialomița, vicepreședinte la PNL sectorul 5, secretar general la Tineretul Național Liberal și multe altele.

Această experiență bogată și diversificată îl pregătește pe Alin Drăgulin să ofere soluții pentru problemele pe care le-a identificat în municipiul Călărași. Cu o viziune liberală și energie, Alin Drăgulin promite să ducă mai departe progresul și dezvoltarea orașului, adresând atât aspectele sociale, economice, cât și cele de mediu.

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate