Connect with us

Actualitate

COD GALBEN – val de căldură în județul Călărași

Published

on

Temperaturile acestei zile vor fi ridicate, specifice perioadei, temperaturi caniculare pe alocuri, în regiunile sud-vestice, unde disconfortul termic va fi resimțit mai ușor.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Călărași informează despre emiterea unui cod galben de căldură și disconfort termic ridicat.

COD GALBEN -val de căldură și disconfort termic ridicat. Interval de valabilitate 29.06.2022 -01.07.2022. ISU Călărași.

În sudul şi sud-estul ţării, dar şi la munte cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, pe alocuri ploi de scurtă durată, dar şi descărcări electrice., informează jurnaliștii realitateadecalarasi.net

În restul terioriului cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade pe litoral şi 35, chiar 36 de grade în Câmpia de Vest.

În București, vremea se va menţine călduroasă. Cerul va fi variabil, trecător vor fi posibile ploi slabe, iar vântul va sufla slab şi moderat. Dimineața vor fi între 21 și 24 de grade, iar temperatura maximă va ajunge la 32 de grade.

La munte vremea va continua să încălzească. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales după-amiaza şi seara, când local vor fi ploi şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată.

La mare vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi noaptea, când vor fi condiţii pentru ploi, posibil însoţite şi de descărcări electrice, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare. Maximele se vor încadra între 25 şi 28 de grade, iar temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 21 şi 23 de grade.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Actualitate

Educație rutieră în școlile din Călărași

Published

on

În  data de 29 septembrie a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității,  Serviciului Rutier și Biroului Rutier Oltenița din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, au desfășurat activități informativ-preventive pe tema educației rutiere.

Astfel, elevii Școlii Profesionale „Constantin George Călinescu” Grădiștea și cei ai Școlii Gimnaziale nr. 1 Spanțov au putut să cunoască îndeaproape laboratorul mobil de educație rutieră.

Poliţiştii le-au prezentat elevilor regulile de circulaţie, precum și marcajele și indicatoarele rutiere pe care aceștia trebuie să le cunoască și să le respecte, în calitate de pietoni, pentru a nu deveni victime ale accidentelor rutiere.

Micuţii au învăţat să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora, să se deplaseze doar pe trotuar și să traverseze strada doar pe trecerea pentru pietoni, fără a alerga.

Pentru o mai bună înţelegere şi însuşire a mesajului preventiv, explicaţiile au fost urmate de aplicaţii practice, exersând prin joc, cu ajutorul „covorului pietonal”, deplasarea corectă pe drumurile publice, traversarea și respectarea marcajelor și a indicatoarelor rutiere.

Aceste tipuri de activități ale polițiștilor vor continua şi în perioada următoare și au drept obiectiv formarea comportamentului rutier responsabil pe baza cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie, pentru prevenirea producerii accidentelor în rândul elevilor.

Continue Reading

Actualitate

Călărași: Femeie lovită pe trecerea de pietoni de o mașină de poliție

Published

on

Un teribil accident de circulație a avut loc, noaptea trecută, pe o stradă principală din municipiul Călărași, unde o autospecială de politie a acroșat o femeie care traversa strada.

Nefericitul eveniment rutier a avut loc în jurul orei 04:50, pe strada București, la nivelul trecerii pentru  pietoni din zona Școlii Gimnaziale “Mihai Viteazul” Nr. 10 din municipiul Călărași.

Autospeciala de poliție era condusă de un lucrător al Biroului de Investigații Criminale din cadrul IPJ, aflat in exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Se pare că, în timp ce se deplasa pe direcția 5 Călărași – Orizont, polițistul, într-un moment de neatenție, a acroșat-o pe femeia care traversa regulamentar strada.

Autospeciala de politie implicată în accident face parte din flota veche de autospeciale din dotarea IPJ Călărași. Potrivit unor date, anvelopele montate pe mașina sunt specifice sezonului rece.

La fața locului a fost solicitat sprijinul unui echipaj SAJ pentru a prelua victima rănită.

Polițistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Oamenii legii fac toate verificările pentru a afla cum s-a produs accidentul. Lucrătorul din poliție este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

Continue Reading

Actualitate

11 ani de când afaceristul George Naghi (Aldis) a plecat dintre noi

Published

on

A plecat dintre prieteni la vârsta de 59 de ani și a lăsat în spate o poveste frumoasă de viață, desprinsă parcă din filmele americane cu oameni de succes. Și-a început activitatea în domeniul comerțului la o vârstă fragedă, după ani de muncă și experiență a hotărât să deschidă o afacere împreună cu soția lui, Alina Constanța, compania Aldis, o firmă care urma să aibă un succes incredibil, care a reușit să ajungă cu produsele sale în toată Europa și marile lanțuri de magazine. 

Din păcate, anul 2011 a adus o dramă cumplită în familia celor doi soți, Alina și George, un accident nautic petrecut în data de 7 august 2011 i-a adus sfârșitul călărășeanului George Naghi, unul dintre cel mai iubiți, respectați și cunoscuți oameni de afaceri pe care i-a avut Călărașiul. Tragedia s-a întâmplat pe brațul Borcea, aproape de casă, în timp ce George se afla într-o croazieră personală cu soția Alina, o dună de nisip scoasă la suprafața de nivelul scăzut al Dunării, i-a aruncat pe cei doi din barcă, provocând nefericitul eveniment în care George a decedat iar soția a ajuns în stare gravă la spital.

Cunoscut de prieteni drept “Bozgorul”, afaceristul a pornit afacerea care în anii trecuți a înregistrat vânzări de 70 de milioane de euro împreună cu soția sa, Alina Constanța, la începutul anilor 1990, cei doi fiind proprietarii firmei. Firma Aldis reprezenta o investiție de circa 70 de milioane de euro, având o capacitate de aproximativ 150 de tone de produse pe zi.

Aldis Călărași a fost al treilea mare jucător de pe piața procesatorilor de carne din România, cu afaceri de 97,6 milioane euro în 2010. Naghi mai deținea o suprafață de teren agricol și ferme de oi și de vite.

Potrivit Ziarului Financiar, grupul Aldis a fost format din companiile Aldis (cu activități în abatorizare, producție mezeluri, semipreparate și ready meal), Aldis AP (agricultură, zootehnie, agroturism, alimentație publică) și Campis (construcții). Prin intermediul companiei Aldis AP, Naghi mai deținea în Călărași o pensiune de 30 de camere și un alt restaurant în localitatea Drajna. În cadrul companiei Aldis lucrau în trecut peste 1.200 de angajați.

Compania a fost înființată în anul 1991, iar în anul 2000 înregistra un număr de 207 salariați. Cel mai mare număr de salariați înregistrați care apar în evidențele companiei a fost atins în anul 2007, moment în care Aldis a avut puțin peste 1.600 de persoane încadrate în societate.

Regretatul George Naghi își doarme somnul de veci în Cimitirul “Sfântul Gheorghe” din Călărași, acolo unde familia sa i-a ridicat un adevărat altar. Compania este condusă acum de Alina Constanța, soția fostului miliardar și este printre puținele companii din Călărași care se implică în acțiuni caritabile menite să ajute persoanele defavorizate.

Continue Reading

Tendințe

Copyright © 2022 CalarasiPRESS.

error: Conținutul site-ului Călărași PRESS este protejat de dreputuri de autor. Toate dreputile rezervate către © Cătălin COJOCARU. Pentru preluare informațiilor și a conținutului, ne puteți contacta la 0735.128.255 sau la catalin@calarasipress.ro